Alertă în Botoșani! Beatrice Lucaciu, o fată de 13 ani, a dispărut fără urmă. Cine o vede este rugat să sune la 112
Este alertă în Botoșani. Autoritățile au fost sesizate cu privire la faptul că o copilă de 13 a dispărut fără urmă. Fata a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Poliția Română este în alertă și a cerut ajutorul cetățenilor. Cei care o văd sunt rugați să anunțe imediat autoritățile.
În data de 15 iunie, polițiștii din Botoșani au fost sesizați cu privire la dispariția Sabrinei Beatrice Lucaciu, o fată de 13 ani, din localitatea Ipotești, județul Botoșani. Se pare că aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu în noapte de 14 spre 15 iunie și nu s-a mai întors acasă. Familia a încercat să o contacteze telefonic, însă minora nu a mai răspuns și nici nu s-a întors la domiciliu. Văzând că aceasta nu mai apare, părinții s-au alarmat și au luat legătura cu oamenii legii.
Conform informațiilor oferite de către autorități, semnalmentele fetei sunt: înălțime -1,65 m, constituție astenică, părul șaten ondulat, ochi căprui, fără semne particulare.
În momentul plecării, Beatrice Lucaciu purta un trening de culoare gri și pantofi sport negri.
Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea Sabrinei Beatrice Lucaciu este rugată să apeleze Serviciul Unic 112, ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
(CITEȘTE ȘI: ALERTĂ ÎN HARGHITA! NICOLETA CIURAR, O COPILĂ DE 13 ANI, A DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. CINE O VEDE ESTE RUGAT SĂ SUNE LA 112)
Ce trebuie să faci dacă o vezi pe Beatrice Lucaciu. Este lege
Cine o vede pe Beatrice Lucaciu este rugat să sune la 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție, pentru a oferi toate detaliile către structurile competente. Procedura este prevăzută în Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.
„În cazul identificării unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SINS (Sistemul Informatic Național de Semnalări, n.a.) o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), aceasta este informată despre existenţa semnalării şi i se solicită consimţământul cu privire la transmiterea informaţiilor privind adresa la care locuieşte către persoana care a sesizat dispariţia”, extras din Legea 141/2010 cu privire la semnalarea persoanelor dispărute.
(VEZI ȘI: MIRACOLUL REALIZAT CU AJUTORUL NETFLIX. O FETIȚĂ DISPĂRUTĂ A FOST GĂSITĂ DUPĂ 6 ANI DE CĂUTĂRI)