Alertă! Dacă vă întâlniţi cu Luminiţa, sunaţi de urgenţă la 112
Luni dimineața, Luminița a fost răpită de patru bărbați mascați chiar de la domiciliul ei, din orașul Tălmaciu, județul Sibiu. Indivizii au obligat-o pe adolescenta de 14 ani să urce într-o mașină, în jurul orei 03:55. Poliția a identificat deja un prim suspect, în vârstă de 23 de ani.
Părinții Luminiței au raportat autorităților că fiica lor a fost răpită. Astfel, a fost declanșat mecanismul „alertă răpire copil!” de la începutul zilei. Polițiștii au trimis mai multe echipaje pentru a depista locul în care se află adolescenta.
Semnalmentele Luminiței sunt: ochi albaștri, păr șaten, ten deschis, 1,62 înălțime și 65 de kilograme. La momentul dispariției, tânăra purta o bluză vișinie cu paiete aurii și colanți vișinii.
Persoanele care cred că au văzut-o pe Luminița, recunoscând semnalmentele amintite mai sus, sunt rugate să sune la numărul de urgență 112 sau să meargă la cea mai apropiată secție de poliție, unde să povestească ce detalii au, pentru a-i ajuta pe anchetatori să o găsească pe minoră.
Cine este principalul suspect în cazul dispariției Luminiței
Potrivit anchetatorilor, principalul suspect în cazul răpirii tinerei de doar 14 ani ar fi un bărbat de 23 de ani, al cărui nume nu a fost divulgat. El ar fi cel care ar fi condus BMW-ul de culoare gri cu care Luminița a fost răpită în toiul nopții, de acasă.
Semnalmentele principalului suspect în cazul dispariției Luminiței sunt: ochi căprui, păr șaten și construcție corpolentă. Cei care cred că l-au văzut sunt, de asemenea, rugați să anunțe autoritățile în cel mai scurt timp posibil.
(CITEȘTE ȘI: O femeie din Neamț a fost răpită: ”Ajutor! Sunt închisă într-o baracă”. Ce s-a întâmplat la scurt timp)