Prin sistem 112, o persoană necunoscută a informat despre existența unui sistem exploziv în incinta Curții de Apel București, anunță Poliția Capitalei.
UPDATE ORA 14.00
„Controlul efectuat de Serviciul Pirotehnic s-a încheiat. Apelul 112 nu se confirmă. Se fac verificări pentru depistarea apelantului și dispunerea măsurilor legale”, spun reprezentanții Poliției.
UPDATE ORA 13.08
„Clădirea este evacuată și se efectuează controlul pirotehnic”, informează reprezentanții Poliției Capitalei.
„Au fost luate măsuri din competență, urmând ca Biroul Pirotehnic din cadrul IGPR să desfășoare activități specifice”, precizează polițiștii.
Anunțul a fost făcut de un bărbat, în jurul orei 12.20. În acest moment, sunt în curs operațiuni de evacuare a Curții de Apel București. (VEZI ȘI: ALERTĂ ÎN MAREA NEAGRĂ! NAVĂ ÎNCĂRCATĂ CU PETROL, PERICOL DE SCUFUNDARE)