Alertă cu bombă la New York! Autoritățile din Statele Unite investighează un pachet suspect găsit la un restaurant d deținut de actorul Robert de Niro.Reprezentanții Departamentului de Poliție din New York au transmis că restaurantul Tibeca Grill era gol în momentul în care pachetul suspect a fost livrat, joi dimineață (25 octombrie).
Pachetul este similar celor trimise în ultimele două zile la redacția CNN și oficialilor democrați, potrivit Mediafax. Dacă incidentele au legătură unele cu altele, pachetul primit de Robert de Niro ar fi al optulea dispozitiv exploziv trimis unui critic al președintelui american Donald Trump. Incidentele au avut loc în mai multe locații din New York, Washington DC și Florida, potrivit reprezentanților Serviciilor Secrete. (Citește și Mașina care o transporta pe Hillary Clinton, implicată într-un accident)
Robert de Niro, susținător al lui Hillary Clinton în cadrul alegerilor din 2016, l-a criticat în mai multe rânduri pe Donald Trump, numindu-l „un dezastru național”. Seria de alerte cu bomba a început luni, când un dispozitiv exploziv a fost trimis la reședința lui George Soros din New York.
Apoi, au fost găsite și alte dispozitive similare miercuri la casa fostului preşedinte american Bill Clinton şi a soţiei acestuia, fostul secretar de Stat Hillary Clinton, la periferia oraşului New York, precum şi la biroul fostului preşedinte Barack Obama.
Un al treilea dispozitiv exploziv a fost primit tot miercuri la redacţia din New York a postului CNN. Pachetul îl viza pe John Brennan, fost director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), care era invitat la o emisiune în direct.
Conform informațiilor transmise de FBI, printre persoanele vizate de pachete suspecte se numără și Eric Holder, fost procuror general, și congresmanul democrat Maxine Waters.