Momente de panică în Capitală! O posibilă grenadă a fost găsită la poarta unei vile din zona de lux a orașului. În imobil locuiește mama unei vedete foarte active în lumea mondenă. Iată despre ce este vorba!
UPDATE: Geniștii au ridicat dispozitivul găsit la poarta mamei Andreei Tonciu.
„În dimineață zilei de 29 mai, în jurul orei 08.00, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 12 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, în dreptul unui imobil din Sectorul 3, pe trotuar, s-ar afla un proiectil.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind luată măsura restricționării traficului pe toată strada.
Totodată, s-a procedat la evacuarea elevilor și a personalului didactic, aflați în școala din proximitate.
De asemenea, lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale si ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sosiți la adresă, au ridicat dispozitivul, comunicând faptul că acesta nu prezintă niciun pericol.
La acest moment, activitățile sunt în dinamică, fiind efectuată cercetarea la fața locului.
Verificările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea stabilirii situației de fapt”, se precizează în comunicatul oficial transmis de Poliția Capitalei.
Știrea inițială
Este alertă maximă în București, după ce un obiect care seamănă cu o grenadă a fost găsit la poarta casei de lux în care este stabilită mama Andreei Tonciu, a transmis Realitatea Plus.
Circulația pe strada pe care se află vila de lux a fost restricționată inclusiv pentru circulația rutieră. Cea care a anunțat autoritățile a fost chiar mama vedetei.
Citește și: ANDREEA TONCIU, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE S-A SPUS CĂ DIVORȚEAZĂ DE DANIEL NICULESCU: ”NU VREAU SĂ MINT!”
La scurt timp după ce mama Andreei Tonciu a sunat la numărul unic de urgență 112, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, printre care și geniști. Totul a pornit după ce femeia a găsit în fața porții un obiect care seamănă cu o grenadă. Dispozitivul ar fi fost agățat de poarta imobilului, au transmis sursele citate de Realitatea Plus.
În paralel, oamenii legii derulează o anchetă pentru a stabili cine ar fi putut fi capabil să agațe un astfel de obiect de poarta femeii. Strada pe care se vila de lux în care locuiește mama Andreei Tonciu a fost blocată circulației pietonale și auto.
De asemenea, precizăm că în apropiere locuiește și o altă vedetă a muzicii de petrecere, Viorica de la Clejani.