Dacă luna februarie ne-a obișnuit cu vreme însorită și temperaturi ridicate, de chiar peste 20 de grade, luna martie aduce reversul medaliei și vine cu temperaturi scăzute, ploi abundente și chiar ninsori. Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo și anunță un cod de precipitații abundente, ce va afecta toată țara. De asemenea, sunt preconizate și ninsori în zona de munte, unde se va depune un strat de zăpadă consistent.
Ultima săptămână a fost marcată de o scădere notabilă a temperaturilor, iar vremea însorită a fost înlocuită cu una mohorâtă și rece. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că un nou ciclon a ajuns în țara noastră și își face simțită prezența. Zilele devin tot mai friguroase, iar ANM a emis o nouă alertă meteo.
(CITEȘTE ȘI: LOCUL DIN ROMÂNIA UNDE A NINS CA ÎN POVEŞTI. IARNĂ LA MIJLOC DE MARTIE. VIDEO)
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă alertă meteo, ce vizează întreaga țară. Se pare că pe tot teritoriul României ploile își vor face simțită din plin prezența. Avertizarea este valabilă în intervalul 14 martie, ora 10 – 15 martie, ora 10.
Potrivit meteorologilor, în acest interval se vor înregistra ploi torențiale în toată țară. Mai mult, în zona de munte sunt anunțate ninsori, iar un strat consistent de zăpadă se va depune. De asemenea, în jumătatea de nord a Moldovei și estul Transilvaniei se vor înregistra precipitații mixte.
„În intervalul menționat, vor fi precipitații în toate regiunile și se vor acumula cantități de apă în general de 10…15 l/mp. În zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și Muntenia, local precipitațiile vor fi moderate și se vor acumula 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Vor fi ploi, iar în zona montană, în special la altitudini de peste 1200 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local consistent. În jumătatea de nord a Moldovei și estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte”, anunță meteorologii.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat și că un nou ciclon a ajuns în România și aduce ploi abundente, lapoviță și chiar ninsori. Potrivit ANM, după maxime de 20 de grade, valorile termice scad considerabil, iar în unele zone din țară temperaturile nu vor depăși 2 grade. De asemenea, în zona montană se anunță ninsori și lapoviță. Totuși, weekendul aduce și câteva raze de soare, iar temperaturile încep să urce ușor.
„Într-adevăr, pentru următoarele zile contăm pe o vreme în general închisă, cu ploi. Dacă astăzi, în mod special în Transilvania, în Maramureș, Moldova și Dobrogea vorbim de cantități însemnate, la nivel local 10-15, posibil 20l/m² la munte, în special în zona Carpaților Orientali, la altitudini mai mari de 1.500m lapoviță și ninsoare.
Contăm pe un ecart care nu va putea depăși 14-15°C cum de altfel consemnăm și la această oră, în special valori de 15°C în cea mai mare parte a Banatului și a Crișanei, doar local în partea de sud-vest și sud-est a țării, deci 14-15° în timp ce în Moldova valorile de temperaturi nu depășesc șapte 8°C și în continuare, în zona montană înaltă vorbim de temperaturi sub 0°C cel mai frig la această oră fiind la vârful Omul cu -4°C vorbim de ploi în următoarele zile.
Dar sfârșitul de săptămână va aduce temperaturi în creștere. Vorbim de 10-17°C comparativ cu ceea ce vom înregistra în aceste zile, așa cum menționăm cel mult 14-15°C și în Capitală. Dacă în aceste zile contăm pe ploi la nivel local și aici putem să consemnăm valori de cinci-10l/m² temperaturile nu vor depăși la nivelul maximelor 12-14°C cu minime dimineața cel mult de 3-4-5 grade Celsius.
De sâmbătă și în Capitală contăm deja pe 15°C și chiar și la nivelul minimelor, valorile de temperaturi vor fi în creștere și vor depăși cu siguranță cele cinci-6° pe care le vom consemna în acest interval”, a anunțat Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN.