Alcoolul l-a răpus pe un bărbat din Constanța! După o noapte de beție nu a putut să mai ajungă în pat, așa că s-a odihnit în mijlocul străzii

Publicat: 07/09/2020 | 18:03

Un bărbat din Constanța a oferit un show de zile mari pentru trecători. Răpus de aburii alcoolului a încercat să ajungă acasă, însă destinul i s-a împotrivit.

Duminică dimineața, bărbatul a încheiat o noapte presărată din plin cu alcool. După ce paharele s-au golit acesta a încercat să ajungă acasă, însă picioarele i s-au înmuiat când a ajuns în Tomis 3, lângă Lidl, potrivit replicaonline.ro(CITEȘTE ȘI: CU PERMISUL SUSPENDAT ȘI O ALCOOLEMIE RECORD! AȘA A FOST PRINS LA VOLAN UN ȘOFER DIN VASLUI)

Bărbatul, răpus de alcool, a încercat să se îndrepte spre casă, dar drumul a părut mai lung decât de obicei. Amețit destul de bine, nu și-a mai putut ține echilibrul, așa că a căzut la pământ, fiindu-i imposibil să se ridice. A încercat minute bune să se ridice de la sol, dar fără succes.

Într-un final acesta a renunțat și a decis că și asfaltul este un pat bun și a rămas întins pe jos. Lupta bărbatului cu gravitația a fost privită cu amuzament de trecători, care au imortalizat întreaga întâmplare.

Turist aproape de comă alcoolică, prins de două ori la volan

Un turist aproape de comă alcoolică a fost prins de două ori la volan. Bărbatul de 62 de ani, din județul Prahova, a plecat cu mașina, deși consumase alcool. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, iar permisul său de conducere a fost reținut. (VEZI ȘI: AVOCAT DIN CONSTANȚA, MORT DUPĂ CE S-A ARUNCAT DE LA ETAJUL OPT AL UNEI CLĂDIRI)

La nici trei ore distanță, se pare că turistului i s-a făcut iarăși chef de plimbare, de această dată fiind depistat în localitatea Vadu Oii, după ce polițiștii s-au sesizat din oficiu. A doua oară, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus, din nou, la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.