Alcoolemia lui Ciprian, şoferul care a luat în mormânt patru prieteni cu el, a fost stabilită de medicii legişti dintr-un braţ secţionat în urma impactului violent
Potrivit stirisuceava.net, informaţiile urmează să fie confirmate de investigaţiile oficiale. Medicii legişti suceveni au efectuat deja joi primele trei necropsii în cazul Simonei Lazarovici şi a fraţilor Beniamin Marian Paraliuc şi Emanuel Darius Paraliuc, iar vineri vor fi efectuate şi necropsiile pentru Ciprian Năsăudeanu şi Andrei Prelucă.
Deşi, cei cinci tineri au ars de vii în maşina cuprinsă de flăcări, după ce s-a răsturnat pe şosea în urma impactului cu două autoturisme, medicii legişti vor putea face analize ca să afle dacă şoferul consumase băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise.
Surse apropiate anchetei au povestit că, în urma impactului dintre autoturismul Audi A6 şi camion, braţul stânga al şoferului Ciprian Năsăudean a fost secţionat şi a fost aruncat pe carosabil, în afara maşinii. Din acest braţ medicii legişti au reuşit să preleveze probe biologice, în urma analizelor urmând a se stabili dacă şoferul a consumat alcool sau alte substanţe interzise.
Accidentul care a îndoliat mai multe familii s-a produs în dimineaţa zilei de 1 noiembrie, în jurul orei 03:30
Tinerii se întorceau spre case de la o petrecere de Halloween, iar în curba de la intrarea în Ilişeşti dinspre Suceava, Ciprian Năsădeanu, tânărul de 24 aflat la volan, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive. Cum nu a reuşit să redreseze maşina, el a ajuns pe contrasens, unde a lovit mai întâi un autocamion, după care a fost aruncat într-o altă maşină. În urma acestui impact, autoturismul în care erau cei cinci tineri s-a răsturnat pe şosea, după care a luat foc. Ciprian Năsăudeanu, Beniamin Marian Paraliuc, Emanuel Darius Paraliuc, Andrei Prelucă şi Simona Lazarovici, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani au murit arşi de vii.