“Albertina Narcisa Coşbac a murit cu zile?” – aceasta e o întrebare care e prezentă pe buzele și în sufletul unora dintre cei care au cunoscut-o pe sportiva de performanță care a murit în timp ce făcea jogging în localitatea Valu lui Traian din județul Constanța. Toate acestea după ce mama ei, care e îngenuncheată de durere, a făcut o dezvăluire cutremurătoare.
Citește și: Emoționant! Ce a apărut în locul în care Albertina Narcisa Coşbac a murit în timp ce alerga
Mama Albertinei Coșbac a mărturisit în cadrul unui intervi că fiica ei avea, câteodată, stări de leşin, potrivit observator.tv. Rudele și prietenii sportivei nu își explică moartea ei fulgerătoare, dar medicii legiști urmează să efectueze necropsia pentru a stabili cauzele decesului.
Albertina Coșbac se antrena să dea la Academia de Poliţie. Unchiul ei a declarat că acesta era motivul pentru care nepoata lui se antrena. În plus, anul trecut, ea a dat la Academie, dar nu a intrat.
“Ea vroia să dea la Academia de Poliţie şi făcea antrenament. Alergând, i s-a făcut rău. A avut un atac de cord. A venit ambulanţa, a fost resuscitată aproape o oră, dar nu s-a mai putut face nimic. Cred că a făcut efort prea mare. Vroia să dea la Poliţie în vară”, a declarat unchiul fetei pentru Observator.
Albertina Narcisa Coşbac a absolvit în 2015 Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, secţia inginerie şi management naval şi portuar. În prezent, Albertina lucra şantierul naval Mangalia. Ea era sportivă de performanţă, participând la mai multe competiţii naţionale.