„Alba-ca-Zapada” la Balamuc

” VEDETA. Dr. Endre Toducz (medalion) regizeaza piese de teatru si organizeaza concursuri de dans, facand din pacientii sai mici vedete ADOPTIE. Unul dintre pacienti si-a alintat papusile din plus cu nume din „Padurea Adormita” sau „Baba-Cloanta” Irecuperabilii”. Bolnavii psihic de la caminul-spital Calugareni danseaza, canta, confectioneaza obiecte, joaca in piese de teatru regizate chiar de medicul lor Razvan Mateescu La jumatatea soselei ce leaga Sovata de Reghin, pe locul unei foste manastiri franciscane, se afla caminul-spital „Calugareni”, destinat bolnavilor psihic irecuperabili. Un edificiu dincolo de portile caruia isi poarta crucea neputintei peste 260 de oameni care par ca au capitulat definitiv in lupta cu greutatile vietii.

Nebunii rad, canta si danseaza

Si totusi, aici intr-un spatiu care ar fi trebuit sa fie marcat de zbucium, tristete si disperare, un medic indragostit de profesie este la un pas de a organiza o lume normala inchisa intre gardurile inalte ale unui ospiciu. Dr. Toducz Endre, directorul caminului, a reusit sa-i implice pe bolnavi in activitati care sa-i faca sa uite, macar pentru scurt timp, de fantasmele chinuitoare. In acest balamuc, oamenii danseaza, canta, confectioneaza obiecte, joaca in piese de teatru regizate chiar de medicul lor psihiatru. E dimineata si pe bancile din curtea balamucului se odihnesc pacienti blajini, imbracati in culori vii. Altii taie crengutele uscate din copaci. Un barbat slab are halat verde pus peste bluza de pijama albastra, fes cu mot optimist, pantaloni galbeni si papuci roz cu mov. Alaturi de el isi flutura camasuta grena, in ton cu cearcanele, un batranel care rade intr-una. Altul imi intinde o moneda de cinci mii si miauna. Ceilalti, trec cu roabele pline de crengi pe drumul stramt ca o aorta imbatranita. Tabloul pare sinistru pentru sensibili. Dar asta e viata. Nebunii au o fericire a lor pe care nu le-o poate fura nimeni. Cand a fost numit director al caminului-spital, acum 30 de ani, dr. Toducz a intalnit aici o situatie extreme de grava. Bolnavii erau tinuti in mizerie, legati cu lanturi, dezbracati si infometati. Mancarea internatilor era furata de angajati, in timp ce nefericitii erau batuti si schingiuiti. Trebuia sa faca cineva ordine. Psihiatrul a taiat custile metalice in care oamenii cu mintile ratacite vietuiau ca animalele. Pas cu pas, el a cautat sa intre in universul acestora, sa inteleaga starea in care se afla si sa incerce sa le aduca o raza de lumina in viata lor chinuita.

„Inmormantarea” doctorului

Pacientii au ce face toata ziua, nu-si vad capul de treburi. Participa la spectacole regizate chiar de ei, confectioneaza la traforaj veioze, cani si barcute, obiecte cu care si-au ornat salile de spectacol si dormitoarele. Cei care sunt mai zdraveni la cap au organizat pentru ei si cateva piese de teatru cu teme din povesti: Alba-ca-Zapada si cei sapte pitici, Baba-Cloanta sau Frumoasa din Padurea Adormita. Intr-unul dintre spectacole, directorul institutiei s-a prefacut ca e mort, regizandu-si propria inmormantare, cu preot, cosciug, flori, lumanari, cruce, plus bocitoare la cap. Au plans „nebunasii” in hohote, speriati ca au ramas fara psihiatrul lor iubit, dar dupa ce si-au dat seama ca totul este o farsa si medicul se ridica din cosciug, au izbucnit cu totii in ras. Scopul acestei terapii-soc este trezirea unor sentimente in constiinta pacientilor. In fiecare seara la balamuc e bairam si discoteca. Timp de o ora, bolnavii danseaza si „socializeaza”. Pacientele de la un alt camin-spital, cu acelasi profil, sunt special invitate.