Alarmă în Franța! 10.000 de infectări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore

Publicat: 17/09/2020 | 07:17

Alarmă în Franța, după ce numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a crescut foarte mult. În ultimele 24 de ore, aproape 10.000 de oameni au fost testați pozitiv.

CITEȘTE ȘI: CE SPUNE ALEXANDRU RAFILA DESPRE PRIMUL COPIL INFECTAT CU NOUL CORONAVIRUS, INTERNAT LA ATI

Numărul cazurilor de coronavirus continuă să crească în Franţa. 9.784 de cazuri noi au fost detectate în ultimele 24 de ore, a fost anunțul îngrijorător al autorităților. Iar cu o zi înainte fuseseră înregistrate 7.852 de cazuri, notează Le Figaro. 46 de persoane au murit din cauza Covid-19 în Franța în ultimele 24 de ore, numărul total ajungând la 31.045 de decese.

508 pacienți au ajuns la Terație Intensivă în ultima săptămână. 862 de focare de coronavirus sunt încă active pe teritoriul Franței, dintre care 77 noi, identificate în ultimele 24 de ore.

Franța în alertă! Ce se întâmplă în România

Ziua de 16 septembrie a fost aceea în care s-a bătut recordul de infectări cu nou coronavirus în rândul românilor: 1.713 cazuri în ultimele 24 de ore! Iar numărul total al oamenilor infectați cu SARS-CoV-2 a ajuns la 107.011.

Au fost înregistrate 49 de decese (33 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult