Alain Delon a venit pentru prima oară în România în 2017, atunci când a fost invitat special la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Iar celebrul actor a fost profund impresionat de români!
În 2017, Alain Delon pășea pentru prima oară pe meleagurile românești. Ajuns în Cluj-Napoca, în cadrul TIFF, celebrul actor a fost impresionat de atmosferă, dar și de respectul și gesturile de admirație pe care românii le-au făcut pentru el. Motiv pentru care Alain Delon a mărturisit public faptul că vizita lui în România a fost una cu totul și cu totul specială!
În cadrul TIFF, Alain Delon a fost onorat pentru contribuțiile sale excepționale la cinematografie, la 60 de ani de la debutul său în lumea filmului. Într-o conferință de presă, actorul mărturisea: „Sunt mai iubit în altă parte decât în Franța. Acolo tot timpul am deranjat. Ține de mentalitate. Am văzut ce nu se mai vede în Franța, 3500 de oameni veniți într-o piață, deși nu sunt De Gaulle sau Președinte”, a declarat el, potrivit Actual de Cluj.
Actorul a subliniat că adevărata lui valoare nu a fost apreciată în propria țară, iar în țara noastră a avut parte de ovații, lucru care l-a emoționat profund.
Alain Delon a avut o ultimă dorință. Actorul și-a dorit ca animalul său de companie, Loubo, un malinois belgian, să fie „adormit” și să fie înmormântat alături de el. Dorința lui a fost respinsă însă de copiii săi, după un protest din partea activiștilor pentru drepturile animalelor, relatează The Guardian.
Este cunoscut faptul că Alain Delon iubea câinii. Actorul a creat o capelă într-un cimitir care conține rămășițele a cel puțin 35 dintre câinii săi, pe terenul împădurit al casei sale, La Brûlerie, la 85 de mile sud-est de Paris, pe care a cumpărat-o la începutul anilor 1970.Dintre toate animalele sale de companie, însă, cel mai apropiat se simțea de Loubo.
„El este câinele meu de sfârșit de viață … Îl iubesc ca pe un copil”, a declarat Delon pentru Paris Match în 2018. „Am avut 50 de câini în viața mea, dar am o relație specială cu acesta. Îi este dor de mine când nu sunt acolo”. El a adăugat: „Dacă voi muri înaintea lui, îi voi cere veterinarului să ne ia împreună. Îl va pune să doarmă în brațele mele. Aș prefera să fac asta decât să știu că el se va lăsa să moară pe mormântul meu cu atâta suferință”, declara Alain Delon.
După moartea actorului, care și-a dorit să fie înmormântat alături de Lobo, activiștii au protestat și nu și-au dorit sub nicio formă ca un animal sănătos să fie eutanasiat și s-au oferit să-i găsească patrupedului o nouă casă. Astfel, fundația Brigitte Bardot a declarat că fiica lui Delon, Anouchka, a confirmat că familia va păstra câinele. (CITEȘTE ȘI: Fiul cel mare al lui Alain Delon, omagiu pentru tatăl său. Mesajul public transmis de Anthony: ”Copilul nu uită”)