Al-Qaida pregateste deturnarea si prabusirea unui avion de pasageri in timpul JO

De: Cancan
Publicat: 01/07/2012 | 00:00
Organizatia Al-Qaida in Peninsula Arabia pregateste deturnarea unui avion de pasageri american si prabusirea acestuia in timpul Jocurilor Olimpice de la Londra.

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de informatii citate de Sunday Times, filiala retelei teroriste Al-Qaida a recrutat un norvegian convertit la islam care ar urma sa deturneze un avion comercial american si sa il prabuseasca, probabil pe o locatie a Jocurilor Olimpice, care se vor desfasura la Londra in perioada 27 iulie – 12 august.

Organizatia Al-Qaida in Peninsula Arabia (AQPA) a fost implicata in numeroase comploturi teroriste care vizau obiective occidentale.

Conform surselor citate, un norvegian in varsta de aproximativ 35 de ani, cunoscut sub pseudonimul Abu Abdulrahman si convertit la islam in 2008, s-a antrenat in ultimele luni in tabere teroriste din Yemen.

Experti din serviciile de spionaj cred ca Al-Qaida va incerca sa profite de faptul ca norvegianul nu are antecedente penale si se poate deplasa fara restrictii in Europa.

Aproximativ 600.000 de persoane au cumparat bilete la Jocurile Olimpice, iar evenimentul sportiv va atrage milioane de turisti suplimentari la Londra.