Al doilea suspect în cazul asasinării lui Adrian Kreiner a fost prins și adus în țară sub escortă! Unde se ascundea Marian Cristian Minae

Publicat: 01/05/2024 | 09:23

Al doilea suspect în cazul asasinării lui Adrian Kreiner a fost prins. Este vorba despre Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei bărbați care au spart casa omului de afaceri. După aproape șase luni de la incidentul ce l-a adus în atenția oamenilor legii, bărbatul a fost capturat. Noaptea trecută acesta a fost adus în România sub escortă, iar astăzi, 1 mai, o să fie prezentat în fața judecătorului. Unde se ascundea Marian Cristian Minae?

În noaptea de 6 noiembrie, trei hoți au pătruns în casa lui Adrian Kreiner. Însă, aceștia nu au părut neapărat interesați să fure tot ce le cădea în mână și s-au concentrat mai mult pe bătaia cruntă pe care i-au aplicat-o omului de afaceri. Acesta a fost bătut timp de 40 de minute, lucru care i-a adus în cele din urmă moartea. Bărbatul s-a stins din viață două zile mai târziu, la spital. În urma celor întâmplate, anchetatorii iau în calcul faptul că jaful a fost, de fapt, o răzbunare în stil mafiot și au pornit în căutarea celor trei făptaș. Până acum doar doi dintre ei au fost prinși.

(CITEȘTE ȘI: ADRIAN KREINER, MILIONARUL UCIS ÎN PROPRIA VILĂ DIN SIBIU, AVEA UN TESTAMENT SECRET. CUM A FOST ÎMPĂRȚITĂ AVEREA COLOSALĂ)

Al doilea suspect în cazul asasinării lui Adrian Kreiner a fost prins

Așa cum spuneam, Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți de crimă în cazul omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, a fost capturat și adus în România, după aproape șase lui. În noaptea de 30 aprilie-1 mai, bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost adus pe Aeroportul Otopeni de o escortă din cadrul Poliției Române.

În cursul zilei de astăzi, 1 mai, Marian Cristian Minae va fi prezentat judecătorului, la Sibiu, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă. Se pare că acesta se ascundea în Irlanda, dar a fost identificat în urma schimbului de informații dintre polițiștii Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – IGPR și partenerii din Marea Britanie, a transmis Poliția Română.

În ceea ce privește cazul asasinării lui Adrian Kreiner, până acum, la aproape 6 luni de la crimă, doar două persoane sunt arestate sub acuzația de crimă. Este vorba despre Laurenţiu Ghiţă, prins pe 19 noiembrie 2023 în Scoția și adus în România pe Aeroportul Otopeni, în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2023, apoi arestat preventiv la Sibiu și Marian Minae.

În prezent, încă se fac cercetări pentru prinderea și celui de-al treilea suspect, Cosmin Costinel Zuleam. Tribunalul Sibiu a emis mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui, pentru omor calificat şi tâlhărie calificată.

„În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., o escortă a Poliției Române a adus în țară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internațional pentru infracțiunea de omor calificat. Acesta avea emis pe numele lui, de către Tribunalul Sibiu, un mandat de arestare preventivă.

Bărbatul a fost identificat în urma schimbului de informații realizat de polițiști din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R. cu partenerii din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Acesta urmează a fi încarcerat, în vederea executării mandatului, pentru continuarea cercetărilor.

Reamintim faptul că, în urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord.

Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română. Totodată, Poliția Română continuă activitățile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat, bănuit în cauză”, au transmis oamenii legii.

(VEZI ȘI: AU APĂRUT DETALII NOI ÎN CAZUL UCIDERII MILIONARULUI ADRIAN KREINER DIN SIBIU. CUM A SCĂPAT, DE FAPT, FIICA LUI)