Un instructor de fitness a fost amenințat de doi clienți și s-a apărat folosind o armă cu care a vrut să îi sperie. Totul s-a petrecut în orașul Ploiești. Se pare că bărbatul nu era angajat al societății comerciale.
Bărbatul se află la un banc de lucru, atunci când două doi clienți au venit au întrebat dacă mai execută alte exerciții acolo. Scandalul. L-au amenințat pe antrenorul de fitness iar acesta, în momentul în care a văzut că nu mai poate scăpa, a fugit în recepție, de unde a luat un pistol cu care a vrut doar să ii sperie.
Cei doi l-au alergat până în recepție cu două bare folosite pentru a ridică ganterele și au anunțat și alte persoane. Potrivit declarațiilor recepționerei de la sala de fitness, aproximativ 40 de persoane au venit în față sălii că să îi sprijine cei doi bătăuși.
În acel moment a ajuns și poliția, pentru că alarmă deja se dăduse, și au fost reținuți toți. Potrivit poliției, deja s-au deschis mai multe dosare penale, pentru amenințare pe de o parte, dar și pentru distrugere, pentru că mai multe geamuri ale sălii au fost sparte în timpul scandalui, scrie antena3.
Citește și: Declarațiile martorilor care au văzut crima din sala de fitness bucureșteană: „Lumea mi-a spus că nu mai e”