Artistul italian Al Bano s-a confruntat cu o situaţie neplăcută în timpul unui zbor. Celebrul cântăreţ călătorea spre Zagreb, acolo unde a mers pentru a sărbători absolvirea fiicei sale, Cristel Carrisi. La un moment dat, acesta povesteşte că a avut nevoie să folosească toaleta aeronavei însă nu i s-a permis accesul. Iată ce s-a întâmplat apoi.
Al Bano are 6 copii din două căsnicii diferite. Artistul și Romina Power au fost căsătoriți între anii 1970 – 1999 și au patru copii, Ylenia Carrisi, Yari, Cristel și Romnina jr. După despărțirea de Romina, Al Bano și-a găsit fericirea în brațele altei femei, pe nume Loredana Lecciso, care i-a adus pe lume doi copii, Jasmine și Albano jr.
Recent, cântăreţul a mers în Zagreb, pentru a sărbători absolvirea fiicei sale, Cristel Carrisi. Al Bano nu s-a gândit nicio secundă prin ce situaţie halucinantă va trece.
Înainte de a coborî din avion, acesta a cerut să folosească toaleta.
„Eram așezat la locul 1A, am fost operat la prostată și tocmai în momentul aterizării aveam nevoie de toaletă și am cerut să o folosesc”, a explicat Al Bano.
Personalul aeronavei nu a ţinut cont de problema artistului, din contră, atitudinea a fost una total indiferentă.
„Între timp, au fixat scara la ușa interioară pentru a putea să coborâm și coridorul era plin de oameni. Însoțitoarea de zbor mi-a răspuns că nu era posibil să merg la toaletă și mi-a ordonat să mă așez. Am ridicat vocea, pentru că era ceva absurd. Am cerut să vorbesc cu comandantul, dar nimic”, a mai spus artistul.
În continuare, Al Bano a povestit că o doamnă care a auzit discuţia a încercat să îi explice însoţitoarei de zbor despre problema pe care artistul o avea, însă nici de această dată situaţia nu s-a rezolvat.
„O doamnă croată, care vorbea italiană, a încercat să le explice nevoia mea, dar nu a fost nimic de făcut. Au lăsat pasagerii să coboare pe ușa din spate, dar nu mi-au permis nici măcar acolo să mă duc la toaletă. Ba mai mult, poate din cauza altercației pe care o avusesem cu însoțitoarea de zbor, m-a oprit poliția la ieșire: m-au dus într-un colț și mi-au verificat pașaportul. În final, mi s-a permis să-mi iau bagajul”, a mai dezvăluit artistul.
Al Bano recunoaşte că a rămas „cu un gust amar” după toate cele întâmplate.
„Zbor de 60 de ani și nu mi s-a întâmplat niciodată un astfel de inconvenient. A merge la baie era un drept al meu, este inacceptabil să nu mi se permită. Un lucru de genul acesta se poate întâmpla și altor pasageri, este inacceptabil”, a repetat artistul italian.