CANCAN.RO are detalii despre mega-cheful anului! Joi seară, Cristian Borcea a organizat o petrecere faraonică la “Doi cocoși”. Invitații, toți aleși pe sprânceană, s-au delectat cu melodiile celebrului Al Bano. Florin Răducioiu, Ioan Becali, Dumitru Dragomir și George Copos au fost doar câțiva dintre petrecăreți. Show-ul, credem noi, a fost pus la cale cu doar câteva ore înainte, iar site-ul nr. 1 din România vă prezintă imagini în exclusivitate de la momentul întâlnirii dintre afaceristul căsătorit cu Valentina Pelinel și cântărețul italian.
Al Bano a sosit în România, pentru un concert la Cluj, ce se anunță unic. Înainte de a urca pe scenă, celebrul cântăreț și-a făcut veacul prin Capitală, bucurându-se de compania și aprecierea celor mai importanți oameni de afaceri. Artistul și-a făcut “încălzirea” miercuri seară, la Isoletta. În local s-au mai aflat, printre alții, Cristian Borcea și soția lui, Valentina Pelinel (VEZI AICI IMAGINI). Nu au stat, însă, toți la aceeași masă, dar s-au intersectat la plecare, în fața localului. Unde “eroii” noștri s-au salutat, pupat pe obraz, semn că îi leagă o prietenie strânsă.
Spectacolul, cu adevărat, a avut loc câteva ore mai târziu, joi seară, la “Doi cocoși”. Om care dispune de “capital”, Cristian Borcea a organizat un chef de cinci stele. Al Bano, logic, nu a lipsit. Artistul, potrivit surselor CANCAN.RO, a susținut o reprezentație unică. În jur de 50 de invitați a avut la petrecere fostul acționar al clubului Dinamo. George Copos, Ioan Becali și Dumitru Dragomir au fost prezenți. Soțul Valentinei Pelinel nu s-a orientat, însă, doar către amicii din fotbal.
În local și-au mai făcut apariția directori de bănci și alți milionari cu prestanță. Al Bano a oferit momentul serii, atunci când le-a cântat la ureche lui Cristian Borcea, Ioan Becali și Dumitru Dragomir, “greii” fiind, de-a dreptul, în extaz. Cheful a fost de cinci stele, iar la final cei prezenți au plecat satisfăcuți din toate punctele de vedere la binemeritata odihnă.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.