Cel puțin deocamdată, prețurile locuințelor sunt într-o continuă scădere, în vreme ce piața chiriilor pare că se află într-o perioadă extrem de dinamică, nu doar în România, ci și în întreaga Europă. Știm deja că toamna aduce beneficii financiare importante pentru proprietari, datorită elevilor, studenților și chiar muncitorilor, astfel că ne aflăm în plin nivel ridicat al cererii și, implicit, al majorării chiriilor. Ce nu știm, poate, este că în Europa, există state care acordă sprijin oricărei persoane ce se situează sub un anumit nivel de venit, pentru a o ajuta să îşi plătească chiria.
Potrivit raportului Eurostat publicat de Comisia Europeană, în primul trimestru din 2023, prețurile chiriilor în Uniunea Europeană au crescut cu 2,9% față de perioada similar a anului trecut. Același raport indică faptul că din 2010 și până în primul trimestru al anului în curs chiriile au crescut cu 20%, iar costurile locuințelor cu 46 de procente. Totodată, Bloomberg anunță că prețurile pentru închirierea locuințelor în Regatul Unit ar urma să crească cu până la 25% în următorii patru ani, în timp ce în Țările de Jos, lipsa spațiilor de locuit a devenit o problemă pentru orașul Amsterdam, cu un deficit de aproximativ 200.000 de spații de locuit, 18.000 de imigranți și 882.000 de locuitori în 2022.
În țara noastră, conform datelor furnizate de storia.ro, în luna august preţurile medii pentru chirii au crescut cu 14% la apartamentele cu două sau trei camere şi cu 8% în cazul garsonierelor, comparativ cu luna august 2022. „Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în cazul apartamentelor cu trei camere din sectorul 5, unde preţurile solicitate pentru închiriere sunt mai ridicate cu 33%, urmate de apartamentele cu trei camere din sectorul 3, care s-au scumpit în ultimul an cu 25%, dar şi de cele cu trei camere din sectorul 2, cât şi cu două camere din sectorul 6, care se închiriază la preţuri mai mari cu 18% faţă de anul trecut.”
În luna august, chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 280 de euro (în sectorul 5) şi 400 de euro (în sectorul 1). Mediile prețurilor apartamentelor cu două camere au oscilat între 430 de euro (sectorul 4) şi 600 de euro (sectorul 1). Locuințele cu trei camere au avut preţuri medii cuprinse între 500 de euro (sectorul 4 şi 6) şi 775 de euro (sectorul 1), după cum arată sursa citată.
Pentru cei care se mută din orașe mai mici în orașe mai mari, chiriile pot reprezenta un efort financiar destul de mare, cum este și cazul studenților. Legislația din România prevede ajutoare pentru plata chiriilor, însă doar pentru anumite categorii de persoane.
Spre exemplu, polițiștii beneficiază de un procent-până la 50%- din banii pe care trebuie să îi plătească pentru chirie, în situația în care locuința se află în orașul unde lucrează sau la maximum 70 de kilometri distanță. De asemenea, Legea 7/2023, prevede faptul că persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu au dreptul de a primi bani de la stat, sub formă de indemnizație lunară pentru închirierea unei locuințe.
În Austria, autorităţile locale acordă 200 de euro, echivalentul a 1000 de lei, oricărei persoane care se încadrează sub un anumit nivel de venit, cu scopul de a o ajuta să-şi plătească chiria. Aproximativ 500.000 de persoane, un sfert dintre locuitorii capitalei Viena trăiesc într-unul din cele peste 200.000 de apartamente deţinute de municipalitate. Mai mult, austriecii pun la dispoziția dezvoltatorilor imobiliari terenuri pentru construirea de ansambluri rezidențiale pe care să le pună ulterior la dispoziția chiriașilor cu venituri reduse.