Ajutor de 1.000 de lei pentru români! Cine sunt cei care vor putea beneficia de bani
O anumită categorie de români a primit o veste de-a dreptul uimitoare la care nu se aștepta. Statul român a luat decizia de a acorda vouchere în valoare de 1.000 de lei. Iată cine sunt cei care vor beneficia de acest ajutor și care sunt condițiile care trebuie îndeplinite.
Românii au parte de schimbări din ce în ce mai mari de la o lună la alta, motiv pentru care sunt nevoiți să se acomodeze. De această dată, guvernul vine în ajutorul tuturor și le oferă o sumă considerabilă de bani dacă aleg să renunțe la o tradiție destul de veche.
VEZI ȘI: Bani pentru români! Ce categorie va putea primi până la 4.500 de euro
Cine sunt cei care vor primi 1.000 de lei de la stat
Legea Porcului i-a forțat pe mulți să renunțe la a-și mai crește în curte un animal pe care să îl sacrifice în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, statul român este hotărât să îi despăgubească într-un fel sau altul pe mici producători, oferindu-le un voucher în valoare de 200 de euro, adică 1.000 de lei.
Restricțiile impuse de pesta porcină a făcut o mulțime de „victime”, de aceea există persoane care nu și-au mai permis să își achiziționeze un porc anul trecut de Crăciun. Pentru a evita astfel de probleme și anul acesta, o inițiativă legislativă va fi depusă în Parlament de către Florian-Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.
„Am discuții cu colegii pentru a face un proiect de lege separat ca să vină cumva sprijin la Legea porcului. Vreau să facem în felul următor:
În raza de 10 km unde avem ferme comerciale și unde avem crescători înscriși în registrul agricol cu porci și care vor să abandoneze creșterea porcilor, timp de cinci ani să primească un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro pe care să îl tranzacționeze de Crăciun la ferma comercială și să își păstreze tradiția, să primească acel porc. Acesta ar fi un aspect”, a declarat deputatul Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.
NU RATA: Bani pentru români de la 1 ianuarie! Guvernul va adopta majorarea pensiilor și alocațiilor