Ajuns la vârsta de 67 de ani, Vasile Muraru a dezvăluit care este cea mai mare frică a sa! “Nu poți controla asta, vine și…”
Ajuns la venerabila vârstă de 67 de ani, pe care-i va împlini peste doar câteva zile, marele actor Vasile Muraru a mărturisit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO care sunt lucrurile de care se teme cel mai mult în viață. Nu-l sperie moartea, pe care o ia ca ceva sigur, ce se va întâmpla într-o bună zi, ci mai degrabă temerile sale sunt legate, ca și în cazul colegei sale de scenă, Valentina Fătu, de situațiile pe care nu le poate controla.
Vasile Muraru și Valentina Fătu, sunt nedespărțiți, pe scenă, de aproape un deceniu. O perioadă lungă de timp în care nu au ce reproșuri să-și facă. După atâția ani, petrecuți împreună, au ajuns să gândească la unison.
Într-un interviu exclusiv, pentru CANCAN.RO, cei doi ne-au vorbit despre marile lor temeri, dar și despre ceea ce i-a ținut uniți atâta timp. Niciunul dintre cei doi nu ar accepta să plece la America Express, chiar dacă, potrivit afirmațiilor marelui actor, ambii ar putea face față cu brio în foarte multe domenii.
Dat afară din casă în pielea goală
CANCAN.RO: Domnul Muraru, în curând vă veți sărbători ziua de naștere….
Vasile Muraru: Așa e…Ce să însemne? Doar o cifră… Mai trece o zi. Ziua de naștere. Trece, toate trec.
CANCAN.RO: Și cum vă simțiți, tot ca la 20 de ani?
Vasile Muraru: Da, că n-am avut minte niciodată. Mai ales acum. Că, din ce se adună, întineresc la minte. Merg din copil în copil. O copilărie pe viață.
CANCAN.RO: Ce greșeli nu ați mai repeta?
Vasile Muraru: Toate le-aș repeta. Am făcut atâtea, că nici nu le mai țin minte. Așa frumoase au fost…
CANCAN.RO: Una dintre ele, pe care v-o amintiți și acum?
Vasile Muraru: De când m-a scos maică-mea în pielea goală. M-a dat afară din curte. M-a exmatriculat. Am făcut prostii. Multe, multe…
Ce înseamnă Valentina Fătu pentru Vasile Muraru
CANCAN.RO: Valentina, a mai trecut un an, și tot alături de Vasile Muraru te găsim…
Valentina Fătu: Avem deja o colaborare de zece ani împreună. Facem cuplu scenic din 2013. Funcționăm bine, spre foarte bine, pentru că respectăm o rețetă simlă. Respect reciproc, nu ne invadăm spațiu și timpul liber decât dacă sunt urgențe. În rest fiecare își face tema separat. Și când ne vedem la repetiții, punem cap la cap munca pe care fiecare o facem acasă, îmbinăm lucrurile.
CANCAN.RO: Ce plus a adus Valentina în viața dumneavoastră, domnule Muraru?
Vasile Muraru: Multă seriozitate, profesionalism, meticulozitate, talent. A adus o schimbare majoră, pentru că e un alt fel de cuplu, alt tipar. E ceva, ca după 10 ani lumea să cumpere și acum bilete.
CANCAN.RO: În acest deceniu, a existat vreun moment în care ați vrut să întrerupeți colaborarea?
Vasile Muraru: Nu are de ce. Pentru că ne gândim amândoi la respectul față de public, față de meserie. Iar dacă într-un moment ți s-ar părea că ești mai orgolios, imediat Dumnezeu mă luminează și-mi revin. Pentru că e vorba de calitatea trupei. Iar noi suntem o trupă, o instituție.
„E foarte greu când diferență dintre doi artiști de cuplu e așa de mare”
CANCAN.RO: Cine cedează primul când aveți puncte de vedere diferite?
Vasile Muraru: Nu prea avem, și toate sunt doar constructive.
Valentina Fătu: N-am avut probleme de acest fel. Domnul Vasile e un artist extrem de generos și cred că și de asta a funcționat. Pentru că am fi putut foarte ușor să ne pierdem la momentul debutului. În sensul că dacă ar fi fost foarte strict, plin de valoarea pe care o reprezintă, cuplul s-ar fi destrămat. Ori a avut atâta generozitate, încât m-a făcut parteneră egală pe scenă încă de la prima apariție. Cei din branșă înțeleg ce spun. E foarte greu când diferența dintre doi artiști de cuplu e așa de mare, cum a fost cea dintre noi. Este foarte greu să-i ceri celui care e vedetă, să împartă totul cu cel nou venit. Iar eu am înțeles generozitatea dânsului așa cum trebuie, și m-am străduit să merit locul în cuplul nostru. Și cred că a funcționat și instinctul, am știut ce funcționează și ce nu funcționează. Și am avut acea dorință de a nu repeta foarte mult dintre textele vechi. Cred că ar fi fost o capcană. Și atunci am construit pe acest fundament foarte sănătos și de calitate al artistului Vasile Muraru ceva nou, cu care publicul rezona.
Nu am venit cu contorsiuni actoricești, nu am vrut să fim altcineva decât cine suntem în realitate. Am păstrat tot ce a fost bun din cuplul anterior. Iar pe mine m-a inspirat foarte tare tot ce au însemnat Nae și Vasile, ca și cuplu. Am înțeles foarte bine acel moment și că ține și de mine să avem succes. Și m-am comportat în consecință. Nu m-am plâns că munceam mai mult, nu mi s-a părut nimic greu, am înțeles foarte bine șansa pe care destinul mi-a dat-o.
„Nu m-a lucrat niciodată”
CANCAN.RO: Ai avut momente în care te-ai simțit intimidată, la debut?
Valentina Fătu: Eu mai jucasem cu amândoi. Nici eu nu mai eram așa de tânără, aveam 40 de ani, eram trecută prin meseria asta. Am avut doar acele emoții firești, din care te încarci. Nu am fost niciodată intimidată, pentru că dl. Vasile nu mi-a dat motive. Am jucat texte de-ale mele, la început, ceea ce e foarte rar. Mi-a dat voie să mă manifest, să-mi fac monologuri. Nu m-a lucrat niciodată. Am simțit că e un partener adevărat de scenă.
CANCAN.RO: De unde atâta generozitate, domnule Muraru?
Vasile Muraru: Așa am fost crescut. Și așa am citit din cărți. Am citit foarte mult și nu știu dacă mi-a folosit la ceva. Mi-am dat seama cât am citit, când am văzut un tir plin cu cărți.
CANCAN.RO: Mereu sunteți cu zâmbetul pe buze?
Vasile Muraru: Zâmbetul e o caracteristică a mea. Dar ai și momente…Tristețea comicului. Sunt și lucruri care te deranjează, vrei să fie lumea altfel. Dar nu se mai poate. Toate-s praf, lumea-i cum este, și ca dânsa suntem noi.
„Cred că e prea mult pentru mine”
CANCAN.RO: Pe când vă vedem împreună la America Express?
Vasile Muraru: Cine poate pleca de acasă? Eu nu pot. Suntem în stare de orice, avem calități să facem orice meserie. Dar cred că e prea mult pentru mine.
Valentina Fătu: Nu suntem în target. Mă uit cu mare drag la ce se întâmplă acolo, dar nu mă văd făcând asta.
CANCAN.RO: De ce vă e teamă cel mai mult în viață?
Vasile Muraru: De ferească Dumnezeu… Am ratat mai multe festivaluri, la Teheran, Beirut. Nu mai m-am dus în astfel de zone, nesigure.
Valentina Fătu: De tot ce nu putem gestiona, de lucrurile decise la alt nivel.
CANCAN.RO: Vă e teamă și de moarte?
Vasile Muraru: De asta ești sigur. Știi că se va întâmpla.
This browser does not support the video element.