Aici se uneşte Dunărea, cu Marea Neagră şi cerul. Locul special din România, secret pentru mulţi

Publicat: 05/06/2022 | 19:03

Tu știai că există un loc în România în care Dunărea se întâlnește cu Marea Neagră, dar și cu cerul? Avem imaginile cu unul dintre locurile unice pe care le vei găsi vreodată în țara noastră. Vezi unde se află acesta, mai exact.

Locul de vis din România se numește Gura Portiței. Acesta este situat pe o fâșie îngustă de nisip, între Marea Neagră și limanul Golovița, din Delta Dunării. Mai mult, satul lipovenesc face parte din comuna Jurilovca. Tot aici, mai demult, apele Lacului Goloviţa şi Marea Neagră comunicau printr-o breşă naturală. Este o adevărată minune a naturii.

După ce breşa naturală a fost închisă și a dus la formarea unui lac închis, Gura Portiței a devenit o fâşie îngustă de nisip. Aceasta desparte acum Marea Neagră de Delta Dunării pe o distanţă de 4 kilometri.

CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE MINISTRUL TURISMULUI! CÂND VOR PRIMI ROMÂNII TICHETELE DE VACANȚĂ

Cum ajungi în locul de vis din România

Pentru a ajunge la acest loc de vis nu este foarte complicat, însă accesul nu se poate face pe cale terestră. Trebuie să mergi pe Drumul European 87, care leagă Constanţa de Tulcea şi să faci dreapta în comuna Baia, spre Jurilovca. De acolo, trebuie să te îmbarci pe un vaporaş sau o şalupă, care te va duce până în satul lipovenesc unic.

Gura Portiței

Legenda locului unic din comuna Jurilovca

Gura Portiței este și locul care apare în legende străvechi. Potrivit legendei Argonauţilor, Iason, fiul regelui din Tesalia, a rămas fără tron și după ce a auzit că un rege foarte bogat de la poalele Caucazului se află în stăpânirea lânii de aur, şi-a propus să meargă să o fure. Când a ajuns acolo, Iason s-a îndrăgostit de Medeea, fiica regelui, care îi dezvăluie secretul pentru a reuşi să ia lâna de aur.

Astfel, Iason a reușit să ia lâna și a fugit cu tot cu Medeea. Legenda spune că unul dintre locurile unde argonauţii au ascuns lâna de aur este Cetatea Argamum, localizată de istorici în apropiere de Gura Portiţei.

VEZI ȘI: URMEAZĂ O NOUĂ MINIVACANŢĂ PENTRU ROMÂNI. CÂND SE VOR PUTEA BUCURA ANGAJAȚII DE ZILE LIBERE DE LA STAT

 

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult