Ray Dolby, inventatorul sistemului de reducere a zgomotelor de fond şi al sunetului multicanal - denumit şi "sunet surround" - cu care sunt echipate majoritatea sălilor de cinema din lume, a murit la vârsta de 80 de ani.
Acest inginer american, care suferea de mai mulţi ani de maladia Alzheimer, diagnosticat şi cu leucemie în luna iulie, a murit în reşedinţa sa din San Francisco.
„Astăzi, am pierdut un prieten, un mentor şi un vizionar”, a declarat Kevin Yeaman, preşedintele Dolby Laboratories, compania înfiinţată în 1965 de Ray Dolby, care a cumpărat, în 2012, sala în care este organizată în fiecare an ceremonia de decernare a premiilor Oscar, după falimentul precedentului sponsor al sălii, compania Kodak.
La puţin timp după ce a absolvit cursurile Universităţii Stanford, Ray Dolby s-a angajat la Ampex, o tânără companie californiană aflată la originea magnetofonului cu bandă şi a înregistrărilor pe casete video.
Apoi, la vârsta de 30 de ani, Ray Dolby şi-a înfiinţat propria companie la Londra. Prima sa invenţie a fost un aparat de reducere a zgomotelor pentru studiourile de înregistrări, o tehnică pe care o va vinde apoi fabricanţilor de produse de consum. Logoul Dolby a apărut încă din anii 1970 pe casetofoanele fabricate de mai multe mărci. Apoi, Ray Dolby a găsit în cinematografie o altă gazdă bună pentru invenţiile sale, care i-au permis să obţină peste 50 de brevete pe parcursul carierei sale.
Garantând mai puţine zgomote parazitare şi un sunet mai bun, Ray Dolby şi compania sa au câştigat 10 Oscaruri şi 13 premii Emmy pentru tehnologiile lor tot mai spectaculoase, precum Dolby Surround şi Dolby Digital.
Potrivit revistei Forbes, Ray Dolby avea o avere estimată în septembrie 2012 la 2,4 miliarde de dolari.
Ray Dolby s-a căsătorit în 1966 cu Dagmar, cu care a avut doi copii – Tom şi David.
G.C.