Ai fi putut jura că e nuntă şi nu înmormântare. S-au făcut dedicaţii fără număr la priveghi!

De: Cancan
Publicat: 15/04/2016 | 09:12

A fost prima noapte de priveghi dintre cele trei pentru Fane Spoitoru, iar imaginile realizate în exclusivitate de reporterii speciali ai CANCAN.ro sunt uluitoare! Dacă n-ar fi fost atmosfera apăsătoare de jale printre sutele de interlopi veniţi azi noapte să-l plângă pe Fane Spoitoru, oricine ar fi putut crede că, de fapt, în cortul amplasat la Cernica e nuntă şi nicidecum înmormântare.

La doar câţiva metri de sicriul de 7.000 de euro în care familia l-a depus pe Ion Titişor (cine nu ştie, acesta e numele real al interlopului), sute de personaje cu ”palmares” bogat în lumea interlopă au mâncat, au băut şi au ascultat manele o noapte întreagă… în memoria defunctului!

Florin Salam a deschis seara cu un ”speech” pentru mafiot: ”Singurul om cu care puteam să vorbesc despre orice este omul ăsta care a murit! Cât e de şmecher, pentru mine nu era şmecher, era prietenul meu, era fratele meu, era tatăl finei mele şi îmi dădea voie să spun ce simt. Am văzut milioane de oameni şi ştiu ce vorbesc… Am venit toţi la Regele României, la Fane, Dumnezeu să-l odihnească! Cei care suntem aici suntem pentru Regele României, Naşul României, Fane Spoitoru”. Iar acesta nu a fost decât preambulul unei nopţi de durere.

Florin Salam şi Adrian Minune au cântat ca în vremurile în care ”Regele României” le cerea la chefuri să presteze ”fără număr”

În timp ce 40 de ospătari (câte unul pentru fiecare sector!) ”roiau” prin sala imensă şi reîncărcau mesele cu platouri de mâncare sau sticle de vin, au început să curgă şi dedicaţiile. La un moment dat, ”Regele manelelor” s-a apropiat de sicriul interlopului, vegheat de văduvă, s-a aplecat asupra acestuia şi i-a cântat ”la ureche” defunctului. ”Îi zic aşa cum îmi cerea el mereu!”, a punctat Salam tulburătorul moment.

Cunoscuţii lui Fane Spoitoru au ascultat manele şi s-au înfruptat din bucatele de pe mese

A venit apoi, după miezul nopţii, rândul lui Adrian Minune. „Asta e pentru cel ce a fost, este şi va fi! Fane Spoitoru. Tare i se potriveşte melodia asta„, a prefaţat manelistul o ”reinterpretare” pe ritmuri orientale a coloanei sonore din filmul ”Naşul”! Din când în când, câteun ”Dumnezeu să-l odihnească pe Fane!” rostit de la microfon le reamintea celor prezenţi că e vorba de-un priveghi.

Interlopul ”Rândunică” şi Ion Talent (tatăl lui Pepe) au fost şi ei la priveghiul din prima noapte
Vechiul prieten al lui Fane Spoitoru, Aurică Papuaşu, a avut întreaga seară ochii în lacrimi

Văduva, ”doamna Elena”, a primit şi ea dedicaţii câteva melodii de dragoste, ”pecete” peste iubirea care a legat-o de Fane. Au revenit, după aceea, manelele de jale. ”Fără tine-mi este greu/Scoală-te tăicuţu’ meu, melodie specială pentru Claudia, fiica lui Ion Titişor. Iar ”cântul durerii” nu s-a oprit aici. În jurul orei 02.00, Minune a încercat să rescrie eminesciana ”Memento mori”: ”Toţi ne ducem în pământ/Spun o vorbă şi un cânt!

RĂMÂI PE CANCAN.ro ca să afli şi alte detalii de la prima noapte de priveghi a lui Fane Spoitoru.

Adrian Nicolae

This browser does not support the video element.