Ai cont la BRD, ING, BCR sau Raiffeisen? Băncile au de îndeplinit o nouă obligație față de românii care colaborează cu instituțiile bancare

Publicat: 29/05/2024 | 09:35

Începând din acest an, băncile au noi obligații față de clienții lor. În cazul în care nu respectă prevederile legii, sunt supuse sancțiunilor. Iată ce trebuie să știe acești români!

Din această primăvară, băncile din România au primit o nouă obligație față de clienții lor. Dacă ai cont deschis la BCR, BRD, ING sau la alte bănci de pe teritoriul României, iată ce ar trebui să știi.

Citește și: LEGEA SALARIZĂRII ADUCE MAJORĂRI PENTRU ACEȘTI ROMÂNI! CÂND AR PUTEA INTRA ÎN VIGOARE

Băncile au noi obligații față de clienții lor

În ultimii ani, tot mai mulți români au optat pentru credite bancare. De obicei, în momentul semnării contractelor, clienții citesc superficial termenii și condițiile și se grăbesc să semneze. Însă, începând din acest an, procedura include încă un pas.

De acum înainte, dacă există modificări în anumite condiții ale unui contract de credit, banca este obligată să le aducă la cunoștința clienților. Această obligație vine în urma implementării unei directive europene.

Practic, înainte de a face modificări în termenii și condițiile contractului, banca trebuie să ofere clarificări și informații suplimentare către client. Aceste informații trebuie să fie prezentate în mod transparent, pentru ca semnatarul să le înțeleagă pe deplin.

Pe lângă aceste schimbări, clienții trebuie să fie informați cu privire la data la care noile reguli vor fi aplicate. Bancii care a furnizat creditul îi revine responsabilitatea de a elabora un calendar detaliat pentru implementarea acestor modificări.

Lista sarcinilor impuse băncilor nu se oprește aici. Aceste instituții financiare sunt, de asemenea, obligate să informeze clienții cu privire la posibilitatea de a depune reclamații oricând, în cazul în care nu sunt de acord cu noile termeni și condiții.

Valoarea amenzilor aplicate pentru nerespectarea acestor obligații este semnificativă. Conform legislației, banii care nu respectă aceste sancțiuni se expun la amenzi cuprinse între 10.000 și 80.000 de lei.

Este important de menționat că obligația de a informa clienții se aplică atât în cazul contractelor de credit destinate consumatorilor, cât și în cazul contractelor de credit pentru bunuri imobile. În plus, conform OUG 15/2024, băncile sunt obligate să ofere asistență clienților aflați în imposibilitate de a-și achita creditul, înainte de a recurge la executarea silită.

Citește și: SE SCHIMBĂ BANII DE LA 5 IUNIE 2024! 1.000.000 DE ROMÂNI SUNT AFECTAȚI