Agresorul lui Laurette, acuzat că și-a terorizat fosta iubită

Publicat: 20/03/2021 | 23:40

După ce Laurette a fost agresată într-o cameră de hotel din Centrul Vechi al Capitalei, fiind lovită cu sălbăticie de un bărbat cu care se întâlnise, inițial, pentru a primi un cadou de Ziua Femeii, povestea ”hărțuitorului” a început să se contureze, încetul cu încetul. Misteriosul agresor, infiltrat în lumea bună a Capitalei, ar acționa de mai mulți ani, profitând de credulitatea partenerelor și de ”talentul” de a se prezenta cu totul altfel decât este în realitate.

CANCAN.RO a dezvăluit, în exclusivitate, identitatea agresorului sexual care acționează ”în serie”, în Capitală, însă multe dintre femeile care au avut de suferit de pe urma întâlnirii cu el nu ar fi depus plângeri la poliție. Marian Tătic, potrivit surselor noastre, obișnuiește să folosească mai multe identități atunci când își ”racolează” victimele, iar acest scenariu ar fi funcționat ani de-a rândul.

Marian Tătic este descris și de fosta iubită drept un individ cu un comportament împins până la extrem, fiind când un bărbat atent și galant, când unul care își iese din minți și reacționează violent, iar aceasta a cerut chiar un ordin de protecție împotriva lui. Cei doi s-au cunoscut într-un club din Herăstrău și au fost împreună timp de o lună de zile, iar Tătic s-a prezentat, atunci, ca fiind… Tănase. Ceea ce confirmă, o dată în plus, apetența acestuia pentru identități fictive și pentru ”legende” personale întocmite cu o scrupulozitate demnă de o cauză mai bună.

Fosta iubită a obținut un ordin de protecție împotriva lui Marian Tătic

Tătic îi aducea iubitei flori la ușă, dar a lovit-o cu capul de volan într-o criză de nervi

Concubina agresorului lui Laurette care – așa cum au precizat sursele CANCAN.ROpozează în bărbat ”respectabil”, de mai mulți ani, atrăgând în ”plasă” foarte multe femei credule, le-a spus judecătorilor că se teme atât pentru viața copiilor ei, cât și pentru siguranța sa, insistând asupra faptului că nu dorește decât să fie lăsată în pace de Marian Tătic.

Până și o banală ieșire din casă a devenit un demers periculos, a spus femeia, cu atât mai mult cu cât Marian Tătic este prezent în preajma locuinței sale și, de multe ori, îi lasă flori la ușă. Fostul soț al femeii a decedat, iar copiii sunt traumatizați.

”…îi este frică să iasă din casă, precizând faptul că pârâtul îi lasă cadouri la ușă. Precizează faptul că în ziua de marți , la ora 15, pârâtul a oprit-o pe fetița de 13 ani, pârâtul țipa la copil să îi spună mamei să iasă din casă, pârâtul restricționând accesul fetei la metrou. Reclamanta a precizat faptul că tatăl copiilor a decedat, iar copiii au depășit cu greu decesul tatălui lor”, se arată în motivarea instanței de judecată, prezentată de CANCAN.RO.

Comportamentul violent al agresorului s-a manifestat și prin urmărirea iubitei, prin șicanarea acesteia cu mașina, totul culminând cu lovituri în mașină, cu picioarele, dar și cu lovirea femeii cu capul de volanul mașinii. Paradoxal, conform celor declarate de femeie, agresorul îi virează bani în cont, îi aduce flori și diverse cadouri.

Laurette a făcut publice mai multe fotografii cu Marian Tătic după ce CANCAN.RO a dezvăluit identitatea agresorului

”… fiica cea mică are vârsta de 7 ani, iar cea mare are vârsta de 13 ani și jumătate. (…) Vecinii i-au spus că cineva se uită  la geamul lor, precizând faptul că stă la parter.  De la începutul lunii aprilie face sesizări în ceea ce îl privește pe pârât. Mai arată că pârâtul îi virează bani în cont, vine cu flori, cu cadouri, precizând faptul că nu folosește banii. De pe  data de 1 aprilie este urmărită de către pârât. (…) Nu contează că este ea cea lovită, îi este teamă pentru copii ei”, mai precizează motivarea instanței.

(CITEȘTE ȘI: CINE ESTE ȘI CUM ARATĂ AGRESORUL LUI LAURETTE)

”Apare de nicăieri, aruncă sticle în geam, țipă și se comportă agresiv”

Avocata iubitei lui Marian Tătic a cerut instanței care ordinul de protecție să fie emis pentru 6 luni de zile, având în vedere comportamentul violent al acestuia și presiunea pe care o exercită, permanent, asupra acesteia și a fetițelor. Mai mult, chiar unul dintre martorii iubitei agresorului a solicitat să depună mărturie doar în prezența avocatului pârâtului, nu și în prezența acestuia, spunând că se teme de răzbunarea bărbatului.

Marian Tătic și iubita sa nu locuiau împreună, însă asta nu l-a împiedicat să fie prezent în viața femeii și a copiilor ei, indiferent de zi sau de oră.

”Chiar dacă cei doi nu locuiesc împreună, victima are atacuri de panică, tonul pârâtului este agresiv, reclamanta se teme  pentru viața sa și a copiilor ei. Minorele și-au pierdut tatăl, precizând faptul că au depășit greu momentul. Solicită admiterea acțiunii,  emiterea unui ordin de protecție pentru o durată de 6 luni”, a menționat avocata femeii.

”… ultimul incident a fost  în urmă cu două zile, când  pârâtul a oprit fiica cea mare, la ora 15, pârâtul cerând să fie chemată reclamanta pentru a  îi înapoia niște lucruri.  Reclamanta a menționat faptul că  sunt urmărite, pârâtul apare de nicăieri,  aruncă cu sticle  în geamul ei,  țipă și se comportă agresiv, precizând că îi este frică de el și se teme pentru copiii ei. Pârâtul îi vorbește foarte urât, precizând faptul că  a avut loc un schimb de replici chiar în curtea instanței”, a mai spus iubita lui Marian Tătic .

(VEZI AICI: BĂRBATUL CARE A AGRESAT-O PE LAURETTE ÎN CAMERA DE HOTEL NU SE AFLĂ LA PRIMA ABATERE. ÎN TRECUT, INDIVIDUL A FOST FĂCUT PRAF DE POLIȚIȘTI)

Cum s-a apărat Marian Tătic în fața instanței: ”Concubina mă înșală cu un amic, minte, nu am agresat-o niciodată!”

Marian Tătic a cerut, însă, respingerea  ordinului de protecție, susținând că fosta concubină exagerează. Mai mult, aceasta nici măcar nu ar avea un loc de muncă, iar referirile eila amenințări sau alte presiuni – efectuate inclusiv asupra celor două fetițe – nu ar avea niciun temei. Suplimentar, Marian Tătic a solicitat instanței ca iubita să îi restituie toate cadourile primite de-a lungul timpului.

Povestea prezentată de Tătic este cu totul alta, în ultimă instanță, susținând chiar că fosta iubită – ”cu care nu mai dorește să aibă o relație” – îl înșală cu un amic de-al lui și ”minte când spune că  a fost agresată atât ea, cât și copiii. Precizează faptul că pentru fiica cea mică a cumpărat două perechi de adidași, iar fiicei celei mari i-a dat telefonul său. Mai arată faptul că a căutat-o pe reclamantă  pentru că a vrut  o relație cu ea, precizând faptul că i-a dat tot timpul bani.

Reclamanta nu are loc de muncă, mai  are 2-3 ca el, precizând că reclamanta se leagă de un  pistol cu bile, dar nu a știut că  îi trebuie permis de port armă. Nu a dorit să îi facă rău niciodată. Precizează faptul că i-a dăruit reclamantei cadouri, cizme de milioane”, a declarat Marian Tătic în fața instanței.

Contestând toate acuzațiile fostei iubite, Marian Tătic a contraatacat și a acuzat-o pe aceasta că ”face ilegal manichiura acasă, iar el nu a dat-o cu capul de volan. Și, de altfel, nu s-a făcut dovada existenței pericolului pentru integritatea fizică și psihică a reclamantei. Nu s-a depus  nici un certificat medico-legal”. 

Fosta iubită a lui Marian Tătic nu a renunțat la toate acuzațiile, solicitând emiterea ordinului de protecție împotriva bărbatului, din cauză că acesta ”știe unde locuiește, le urmărește, le hărțuiește pe ea și pe fetițe, și nu este cazul să se ajungă la  urmări grave. Cu privire la bunuri (…) reclamanta are asupra sa telefonul acestuia și dorește să îl restituie pârâtului  în prezența instanței”. În ceea ce privește banii virați în contul ei de către hărțuitor, femeia a spus că ”poate face dovada că i-a înapoiat banii virați în cont, îi dă totul, i-a virat orice bănuț, pârâtul a fost la ușa sa și i-a dat totul”. 

(CITEȘTE ȘI: DUPĂ BĂTAIA ÎNCASATĂ, LAURETTE ARE PARTE DE UN VAL DE URĂ: „FEMEILE CARE ȘTIU CĂ AM FOST BĂTUTĂ SE BUCURĂ DE RĂUL MEU”)

”Pârâtul-agresor Tătic Marian să păstreze o distanță minimă de 200 m față de victime”

Cu toate că fosta concubină a lui Marian Tătic, agresorul lui Laurette, ceruse emiterea unui ordin de protecție pentru 6 luni de zile, magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 i-au admis doar în parte cererea, iar acesta nu se mai poate apropia la mai puțin de 200 de metri de ea și de fetițe timp de 3 luni de zile.

Bineînțeles, judecătorii au decis ca orice contact – telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod – dintre Marian Tătic și femeie să fie interzis.

”Admite în parte cererea formulată de reclamanta-victimă (…) Emite ORDIN DE PROTECȚIE prin care, cu caracter provizoriu, pe durata a 3 luni, începând cu data pronunțării, obligă pârâtul-agresor Tătic Marian să păstreze o distanță minimă de 200 m față de victime, respectiv reclamanta (…) și minorii (…).  Obligă pârâtul-agresor să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reședința victimelor, situată în București (…). Interzice pârâtului-agresor orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta.

Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată. Executoriu fără somație sau trecerea vreunui termen. Ordinul este obligatoriu și pentru reclamanta-victimă (n.red. – în sensul că respectarea ordinului de protecție este obligatorie și pentru persoanele protejate și cu privire la faptul că, în cazul în care persoana protejată prin ordinul de protecție încalcă dispozițiile acestuia, ea va fi obligată la acoperirea cheltuielilor generate de emiterea și punerea în executare a ordinului)”, a hotărât instanța de judecată.

”Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la o lună la un an. Prezentul ordin se comunică de îndată structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuința victimelor și a agresorului. Dispune punerea de îndată în executare a prezentului ordin de protecție de către poliție”, au mai decis magistrații Judecătoriei Sectorului 3 București în cursul anului trecut.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.