Aghiasma mică Sfanta Parascheva. Zeci de mii de credincioși au ajuns la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva. Astăzi, 11 octombrie, are loc ritualul de sfințire a apei – aghiasma mică- despre care se spune că are puteri tămăduitoare,
În fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, are loc și Sfințirea apei. Aghiasma mică Sfânta Parascheva are rolul de a alunga duhurile viclene şi gândurile rele, goneşte bolile şi dă sănătate trupească şi sufletească, după cum se arată în rugăciunea de sfinţire a apei.
„Agheasma mică se va săvârşi pentru toţi credincioşii care vor participa la slujbă. Oamenii vor avea posibilitatea să ia la casele lor apa sfinţită. Pe parcursul zilelor de hram, se va va săvârşi Agheasma mică ori de câte ori va fi nevoie. Pentru ca apa sfinţită să ajungă la un număr cât mai mare de credincioşi, s-au amenajat 12 butoaie în incinta Centrului eparhial Iaşi”, spun reprezentanții Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Potrivit programului pelerinajului Sfânta Parascheva 2019, sfințirea apei – aghiasma mică – va avea loc, vineri, 11 octombrie, în Catedrala Mitropolitană din Iași, acolo unde sunta dunați zeci de mii de credincioși.
Citește și: CE MINUNI A FĂCUT SFÂNTA CUVIOASA PARASCHEVA
Preoții sfințesc apa în cadrul unei slujbe speciale și aceasta este de două feluri: aghiasma mică atunci când slujba săvârșită este “Sfințirea cea mică a apei” si aghiasma mare care se sfințește în ziua de Bobotează, prin slujba numită “Sfințirea cea mare a apei”.
Aghiasma mică se face de obicei în zilele de post, deoarece rugăciunea când e unită cu postul are un efect mult mai puternic. Aceasta are proprietatea de a alunga duhurile rele din casele oamenilor, alungă gândurile rele și reglează somnul.
“Apa sfinţită curăţă şi vindecă trupul credinciosului. Aşadar, te protejează atâta timp cât ai credinţa în suflet, altfel nu are niciun efect. Cu ea se sfinţesc locuinţele, se alungă duhurile rele, iar la sate oamenii stropesc grajdurile animalelor şi ogoarele pentru a fi protejaţi de boli şi ca să aibă recolte bogate”, spun preoții.
Cuvântul grecesc aghiasmă însemnă sfinţire. La noi, prin acest termen se înţeleg atât apa sfinţită, cât şi slujba sfinţirii. Aghiasma mică se mai numeşte şi sfeştanie, care înseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la început se înţelegea prin el numai Aghiasma cea Mare, care se săvârşeşte la Bobotează, sărbătoare care se mai numeşte şi ziua luminilor sau a luminării, deoarece în această zi se botezau odinioară catehumenii.
Citește și: O TÂNĂRĂ S-A RUGAT LA SFÂNTA PARASCHEVA, IAR APOI A AVUT VISUL CE I-A SALVAT VIAȚA