Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat joi că a aprobat pastila anti-Covid produsă de Pfizer şi care devine primul medicament antiviral administrat pe cale orală autorizat în Uniunea Europeană.
EMA ″a recomandat ca Paxlovid să fie autorizat pentru tratamentul COVID-19 la adulţii care nu au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă un risc crescut ca boala să devină gravă″, a transmis autoritatea de reglementare europeană.
Pastila face parte dintr-o clasă de medicamente numite inhibitori de protează, care funcționează prin atașarea de enzimele virale și împiedică replicarea coronavirusului în căile respiratorii.
„Toate mutațiile coronavirusului despre care tot auzim în aceste zile au loc la nivelul proteinelor Spike. Pastila noastră nu acționează asupra acestor proteine, ceea ce ne face să credem că ea va fi mult mai eficientă împotriva noilor tulpini. Deci, toate acestea sunt vești bune”, a spus CEO-ul Pfizer.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.668 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, cu 10.500 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.870 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 930 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 59.984 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 29.01.2022 (10:00) – 30.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 52 de decese (28 bărbați și 24 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință.