Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat două noi tratamente împotriva COVID-19. Tratamentul cu anticorpi monoclonali de la GlaxoSmithKline şi un medicament imunosupresor deja autorizat în UE pentru tratamentul diferitelor afecţiuni inflamatorii sunt cele două tratamente aprobabate.
Tratamentul GSK „reduce considerabil” spitalizările la pacienţii cu risc, a spus EMA într-un comunicat. În ceea ce priveşte tratamentul Kineret al companiei suedeze Sobi, folosit deja pentru a trata artrita şi bolile inflamatorii, acesta poate ”preveni dezvoltarea unei insuficienţe respiratorii severe la pacienţii cu COVID-19”.
Tratamentul GSK, numit Xevudy sau sotrovimab, ”este destinat tratamentului pentru COVID-19 la adulţii şi adolescenţii care nu au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă un risc crescut de severitate a bolii”, a precizat EMA.
Utilizarea Kineret a fost ”extinsă la tratamentul COVID-19 la pacienţii adulţi care au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă riscul de a dezvolta insuficienţă respiratorie severă”.
Xevudy este al treilea medicament pe bază de anticorpi monoclonali aprobat în UE pentru tratamentul COVID-19, după aprobarea în noiembrie a Regkirona şi Ronapreve.
Kineret este un medicament imunosupresor şi acţionează prin prevenirea acţiunii unui mesager chimic implicat în procesele imunitare care duc la inflamaţie.
Sursa foto: Arhiva Cancan