Aflat în război cu selecţionerul, Cornel Dinu este dorit de Stoichiţă la FRF!

De: Cancan
Publicat: 08/11/2017 | 13:02

„O să merg să mă întâlnesc cu Cornel Dinu. Ar fi putut fi membru în Comisia Tehnică, de ce nu? Dar face parte din alt grup, nu din cel care aprobă măsurile luate de Federaţie”, a declarat Mihai Stoichiţă la Digi Sport.

După ce Contra a pelcat de la Dinamo, Cornel Dinu l-a atacat la foc continuu pe tehnician,a cuzţându-l pentru situţia ingrată în care gruparea alb-roşie a ajuns, „câinii” fiind la un pas de a rata play-off-ul Ligii I.

Într-un interviu acordat celor de la gsp.ro, Cornel Dinu a lansat un atac fără precedent asupra lui Contra, numindu-l pe actualul selecţioner al Românie, „primitiv coleric”.

„În viaţă, omul pe care îl ajuţi îţi răspunde prin nimicnicie, muşcând mâna care l-a hrănit, cu toate că omul acesta a fost foarte scurt timp «câine roşu». Văd că lui „Guriţă” nu-i tace gura la adresa mea. Pentru că sunt adeptul principiului că «cine mă ameninţă şi scoate sabia trebuie să primească ripostă», sunt nevoit iarăşi să-i răspund. N-am vrut să vorbesc despre întâlnirea pe care mi-a provocat-o cu laşitate. Adevărul este că a pus un apropiat să-mi fixeze momentul. Şi n-a fost de la bărbat la bărbat, ci ca de la copil rebel la părinte înţelegător, chiar iertător”, a declarat Cornel Dinu în gsp.ro.

Cristi P.