Am aflat care este legătura dintre Gheorghe Hagi și baseball! Selecționata României și cea a Statelor Unite își dispută pentru a doua oară trofeul Jackie Robinson!

De: Cancan
Publicat: 11/05/2018 | 13:15

Sâmbătă, 12 mai, ora 11:00, pe Stadionul Portul din Constanța, echipa de baseball a României și o selecționata a Statelor Unite, reprezentată de militarii americani din baza Mihail Kogălniceanu, își dispută pentru a doua oară trofeul Jackie Robinson.(CITEȘTE ȘI: ZBURDALNICUL ”WINNETOU” (EX-UL MONICĂI BÂRLĂDEANU) A COMBINAT-O PE SOȚIA UNUI FOTBALIST CELEBRU!)

Meciul, organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa si Ambasada SUA, va avea intrarea liberă, iar lovitura inaugurală a partidei va fi dată de Gheorghe Hagi, managerul tehnic al campioanei en titre a României, FC Viitorul. De asemenea, printre oficialități se vor număra ambasadorul Statelor Unite Hans Klemm, ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, precum și primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău.(NU RATA, AICI: SILVIA DE LA ”BRAVO, AI STIL!” L-A RECUCERIT PE ”PRINȚIȘORUL TAXIURILOR”, IAR NOI AVEM DOVEZILE NOCTURNE!)

Dacă anul trecut cei peste 1000 de spectatori prezenți la Constanța au fost martorii unei victorii categorice, cu scorul de 7 la 2, a naționalei României, acum disputa se anunță mult mai echilibrată și mai dinamică. Dovadă stă scorul din cadrul evenimentului sportiv Baseball Festival, desfășurat anul trecut în București, unde naționala noastră s-a impus în fața militarilor americani doar cu 6 la 4. Întâlnirile dintre cele două echipe au început să devină o tradiție. În iulie, anul acesta, România și Statele Unite urmează să dispute un nou meci în cadrul Baseball Festival din București.(CITEȘTE ȘI: HALEP DE NEOPRIT LA MADRID! ROMÂNCA IA LA RÂND SURORILE PLISKOVA: A TRECUT DE KRISTYNA ȘI AZI JOACĂ CU KAROLINA PENTRU UN LOC ÎN SEMIFINALE!)

 

Echipa de baseball a României și o selecționata a Statelor Unite

Evenimentul de sâmbătă, din Constanța, este sprijinit de Ambasada SUA de la București, Ministerul Tineretului și Sportului, Federația Română de Baseball și Softball, Primăria Constanța, Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA. Meciul se desfășoară, ca și anul trecut, sub deviza toleranței, a diversității culturale și împotriva discriminării, fiind parte din Proiectul Jackie Robinson, o inițiativă româno-americană de promovare a valorilor sportului în România.

Jackie Robinson a devenit un nume de referință pentru lupta pentru egalitate, pentru combaterea discriminării rasiale, dar și pentru promovarea diversității și a toleranței. Sportivul a debutat pe 15 aprilie 1947 în Major League Baseball, devenind astfel primul jucător de baseball profesionist de culoare. În același an a primit titlul de Debutantul Anului, stabilind pe parcursul carierei mai multe recorduri. Numărul 42 – cel purtat de Jackie Robinson – a devenit un număr simbol, fiind retras de la toate echipele profesioniste americane în semn de omagiu.(NU RATA, AICI: ȚIRIAC ÎȘI ARATĂ COLȚII ÎN FAȚA AUTORITĂȚILOR DIN MADRID: „NU MAI PUTEM STA AICI DACĂ NU SUNTEM DORIȚI!”)