Printre ofertele din acest an de la targul tIMON puteti gasi case la mare cu doar 4.000 de euro, case de 100 mp cu 18.000 euro si casa in Primaverii cu 950.000 de euro.
Editia de toamna 2014 a Targului Imobiliar National – tIMOn a inceput cu mare fast, iar cele 1.100 apartamente noi, cu o valoare de peste 100 milioane euro, au fost puse in vanzare incapand de astazi in Piata Constitutiei.
Cea mai ieftina garsoniera 22.000 de euro
Cei care isi doresc un camin au de unde alege, la targ sunt prezente peste 200 de ansambluri rezidentiale pregatite cu mii de locuinte, la preturi pentru orice buzunar. Cei care vor sa cumpere o locuinta vor avea la dispozitie o oferta de circa 10.000 de unitati noi si vechi, apartamente si vile finalizate sau in curs de finalizare, cu preturi pornind de la 22.000 (pentru o garsoniera in Soseaua Oltenitei din sectorul 4 al Capitalei).
Apartamentele cu doua camere vor fi scoase la vanzare cu sume incepand de la 33.000 de euro (tot in sectorul 4), in timp ce pretul minim pentru locuintele trei camera va fi de 52.000 de euro. In cealalta extrema, cea mai scumpa locuinta din targ se afla pe Bulevardul Primaverii, are 16 camere si costa 950.000 euro.
Casa de 100 de metri patrati, doar 18.000 de euro
Cea mai ieftina locuinta din targ nu este o garsoniera, ci o casa de 100 metri patrati. Aceasta costa 18.000 de euro si este construita pe o structura metalica. Casa va fi expusa, in marime naturala, in curtea tIMOn, pe toata durata expozitiei. O alta noutate o reprezinta si locuintele de la malul marii, care se pot achizitiona in proprietate periodica, pe o perioada de minim sapte zile/an si pentru totdeauna ca numar de ani, la preturi incepand cu 4.000 de euro, dupa cum ne-au declarat reprezentantii ansamblului din localitatea 23 august.
De altfel, editia de toamna 2014 a tIMOn aduce cu sine si discounturi de peste 10%, dar preturi usor mai mari fata de primavera. Zona de sud ramane cea mai ieftina, in conditiile in care aici preturile pornesc de la 22.000 de euro o garsoniera si ajung la un maxim de 140.000 de euro pentru o vila. In cartiere precum Vitan, preturile se situeaza in jurul a 70.000 de euro, in Cotroceni minimul este de circa 50.000 de euro, in Titan de 56.000 de euro, in Pipera o garsoniera se vinde si cu 47.400 de euro, iar in Tineretului preturile sunt cuprinse intre 55.000 si 120.000 de euro.
Premiera in cadrul targului tIMON!
Ca alternativa la sistemele clasice de intretinere a locuintei, mai multi tineri cercetatori romani, sub coordonarea unuia dintre cei mai apreciati inventatori din Romania, profesorul Ioan Stamatin, isi prezinta la tIMOn ultimele inventii care vizeaza imbunatatirea mediului din locuinte si surse alternative de energie. Toate sistemele sunt gandite ca autosustenabile la autoalimentarea cu energie, avand functii de autoepurare pentru aer si apa, dar si de autocuratare si, foarte important, de automonitorizare, insemnand ca interventia proprietarului casei in actiunile periodice de intretinere ar putea sa devina, in cativa ani, inexistenta. “Avem o pila de biocumbustie, este un aparat care curata deseurile din fosele septice si produce current in acelasi timp. Curentul poate fi folosit pentru orice tip de consummator, pentru becuri, un frigider, lucruri relative mici”, ne-a spus inventatorul Bogdan Dobrica.
CITESTE SI
6,2 milioane de euro, cea mai scumpa casa de vanzare in provincie
Editia a 25-a a tIMOn Targul Imobiliar National se desfasoara de astazi si pana duminica 19 octombrie, in pavilioanele expozitionale din Piata Constitutiei din Bucuresti. Targul va fi deschis de joi pana sambata intre orele 10.00 si 20.00, iar duminica pana la ora 17.00. (A.S.)