Afecțiunea gravă cu care s-a confruntat Elena Ionescu. Cântăreața s-a vindecat ca prin minune, după ce a fost la moaștele Sfintei Parascheva

Publicat: 24/06/2024 | 23:04
Elena Ionescu / Foto: Captură Video

Elena Ionescu a trecut prin clipe de calvar, în urmă cu ani buni, din cauza unei afecțiuni teribile! Cunoscuta cântăreață a fost la un pas să rămână fără vedere, însă a avut parte de o minune în viața ei care i-a schimbat perspectiva asupra vieții. Artista a dezvăluit abia acum episodul neplăcut prin care a fost nevoită să treacă, la începuturile ei în carieră!

Elena Ionescu și-a adus aminte, recent, de o întâmplare tristă din viața ei. În urmă cu aproximativ un deceniu, cunoscuta cântăreață se confrunta cu probleme serioase de vedere. Avea dioptriile foarte mari și abia vedea la spectacole.

„Este o chestiune destul de veche în viața mea. S-a întâmplat acum vreo 10 ani. Aveam puțin peste 20 de ani, dar mi s-a părut că a fost o minune în viața mea, un moment care pe mine m-a schimbat cu totul, din toate punctele de vedere. Aveam dioptriile foarte mari. Eu nu vedeam microfonul foarte bine. Tot timpul foloseam lentile de contact pe un singur ochi. Pe cel pe care aveam ulcerul cornean nu puteam sa pun.

Era destul de greu. Managerul meu a fost cu mine și a încercat de multe ori să mergem la toate clinicile. Toate rezultatele erau la fel. Acest ulcer cornean era activ. Trecusem de vârsta la care se stabilizează dioptria, adică 25 de ani. Toate rezultatele erau la fel”, a dezvăluit Elena Ionescu, în emisiunea lui Cătălin Măruță.

CITEȘTE ȘI: ELENA IONESCU A VORBIT DESPRE CULISELE DE LA SURVIVOR ALL STARS 2024. CE S-A PETRECUT ÎN JUNGLA DOMINICANĂ. „NU E DELOC UȘOR SĂ TRECI PESTE”

Era nevoită să poarte lentile de contact la concerte, însă ochii îi lăcrimau adesea, așa că s-a gândit să consulte niște specialiști în acest sens. „M-am întâlnit cu Mihai Mărgineanu la un concert și m-a întrebat ce au ochii mei de sunt așa înlăcrimați. Din cauza lentilelor de contact aveam aceasta lăcrimare. Mi-a spus că există un doctor foarte bun, iar eu fusesem la 10 până atunci”, a mărturisit vedeta.

Elena Ionescu a avut parte de un miracol

Elena Ionescu a mers la Sfânta Parascheva la Iași, la îndemnul mamei ei. Venea de la un concert, era obosită, însă a ținut să-și asculte mama și să facă precum îi zice aceasta. A atins cu o bucată de vată moaștele Sfintei, apoi s-a șters la ochi. Ce avea să urmeze i-a lăsat pe toți mască!

„Într-o zi, obosit după concert, mama îmi spunea tot timpul că are o legătură aparte cu Sfânta Parascheva, ea fiind din lași. Mereu mi-a spus că între ea și Sfânta Parascheva a existat această legătură sufletească și că a ajutat-o în multe momente ale vieții. (…) Mi-a spus să mă duc la biserică, să fac pașii pe care-mi spune ea, dar cu credință, nu ca la muzeu. Am mers, am luat vata aceea de la intrare. Am ajuns, am dat pe moaște, m-am dat cu ea la ochi și am plecat. Parcă am simțit ceva în momentul acela. Uneori nu poți sa explici niște momente în viață, dar ulterior le simți”, a mai spus aceasta.

CITEȘTE ȘI: AM FĂCUT CALCULUL! CÂȚI BANI A PRIMIT ELENA IONESCU DE LA PRO TV, PENTRU CELE 2 SĂPTĂMÂNI PETRECUTE LA SURVIVOR ROMÂNIA ALL STARS 2024

A doua zi a mers la medicul recomandat de Mihai Mărgineanu. Specialistul i-a spus că a avut ulcer cornean, dar s-a astupat. Totul s-a întâmplat ca prin minune, imediat după ce a fost la moaște. Pentru că avea dioptriile mari, Elena Ionescu s-a operat. La o noapte de la intervenție, aceasta a visat-o pe Sfânta Parascheva.