Afaceristul sucevean Vasile Armenean invarte banii cu lopata, dar sta intr-un apartament de 56 de metri patrati. „Regele inghetatei” sta la bloc

De: Cancan
Publicat: 23/01/2012 | 00:00

Povestea lui Vasile Armenean (44 de ani), supranumit Regele inghetatei, este incredibila. Acum 26 de ani, pe cand nici nu implinise 17 ani, a fugit din Romania in Austria, unde a lucrat la o gelaterie, iar aici s-a „topit” dupa afacerea cu inghetata care avea peste ani si ani sa-i aduca milioane de euro in cont. S-a reintors in tara in 1991 si, cu aparatura second-hand, a inceput sa produca si sa vanda inghetata la gemulet, intr-un butic, intr-o statie de autobuz din Burdujeni. Avea insa un tel: sa ajunga cel mai mare producator de inghetata din Romania. „Erau ierni in care pur si simplu nu aveam ce sa mananc. Nu aveam bani, nu puteam lua credite”, a marturisit producatorul de inghetata. Astazi, suceveanul detine una dintre cele mai mari fabrici de inghetata din Europa, Betty Ice. Desi s-a ajuns, fiind unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din judet, Vasile Armenean continua sa locuiasca intr-un apartament de 56 de metri patrati, confort II, cu patru camere, intr-unul dintre cele mai sarace cartiere, Burdujeni, din orasul Suceava. Totusi, Armenean isi respecta statutul de bogatas: i-a cumparat sotiei o Toyota si el si-a luat un Porsche, pe care insa il tine in garajul de la fabrica si-l scoate la plimbare numai duminica. Ca sa fie tacamul complet, omul de afaceri si-a cumparat, de curand, si un avion. Suceveanul este pasionat si de Formula 1 si, de cate ori are ocazia, merge peste tot prin lume sa vada live intrecerea bolizilor condusi de Vettel, Hamilton ori Alonso. A introdus fructele de padure in inghetata In anul 1994, suceveanul Vasile Armenean a infiintat Betty Ice si a dat drumul afacerii intr-un mic spatiu inchiriat la Fabrica de Conserve din Suceava. A inceput sa faca distributie prin zona Moldovei cu un camion second-hand adus din Germania si, desi programul era infernal, a reusit sa castige tot mai multi clienti. Vasile Armenean a fost cel care, in 1995, a introdus pentru prima oara in Romania capsuni, nuci si fructe de padure in inghetata. „Mi-a venit ideea la piata, cand am vazut pe tarabe bogatia de fructe de padure. Am cumparat chiar de pe strada niste galeti cu fructe de padure, le-am amestecat, am incercat niste retete, iar dupa cateva luni de munca a iesit inghetata cu fructe de padure”, a spus Armenean.