Afacerile Gabrielei Cristea sunt pe butuci, dar Tavi Clonda lovește cu… Dansatoare de la Wilmark!
Afacerile Gabrielei Cristea, demarate în forță la acest început de an, sunt pe butuci. Soțul vedetei a recunoscut, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că cele două proiecte TV în care e angrenată vedeta nu i-au mai permis să se ocupe de magazinul său online, iar de studioul foto, deschis în apartamentul din Dorobanți al celor doi soți, nici atât! În schimb, Tavi Clonda pregătește o relansare în forță, în an aniversar, cu ajutorul lui Wilmark, fostul jurat de la Dansez pentru tine.
Gabriela Cristea, obișnuită cu afacerile de ceva timp, și-a deschis la finele anului trecut un magazin online, iar vânzările au mers extrem de bine. Până acum două luni, când vedeta, căreia i-a fost încredințat încă un proiect TV, nu a mai avut timp să se implice ca altă dată. Iar rezultatele s-au văzut: comenzi mai puține, iar veniturile familiei au fost sub cele realizate până atunci.
În ceea ce privește cea de-a doua afacere, deschisă la începutul anului, un studio foto în apartamentul din Dorobanți, a rămas în stand-by, dat fiind faptul că momentan nu a dat semne că ar produce, încât să merite și o investiție pe măsură.
„Dacă investești, merge bine. Dar nu a mai avut timp să se ocupe, acum e cu două emisii. Studioul foto nu prea a mers, dar nu cere de mâncare, mergem acolo doar când e nevoie. A lăsat-o mai moale cu afacerile”, a recunoscut Tavi Clonda în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
„Wilmark vine cu dansatoarele”
În schimb, artistul este pus pe treabă în ceea ce privește relansarea carierei sale, mai ales că împlinește zece ani de când Tavi Clonda Band se află pe piața muzicală. Pentru un show adevărat, soțul Gabrielei Cristea a apelat la Wilmark, fostul jurat de la Dansez pentru tine, și la dansatoarele acestuia.
„Am făcut o piesă de 1 iunie, acum am realizat un super colaj. Au fost și fetele cu mine. Cu Wilmark, cu dansatorii. Colaborăm cred și pe booking și pe show. El va veni cu dansatoare. Avem de muncă. După filmare, am avut o mică petrecere acasă, cu trupa mea. Fac zece ani de la Tavi Clonda Band și vreau să sărbătorim cu un clip frumos. Dar trebuie investit peste tot. Investești, primești!”, ne-a mai spus artistul.
„Cu afacerile sunt praf”
În același timp, Tavi Clonda recunoaște că spre deosebire de soția sa, niciodată nu a fost un bun afacerist, motiv pentru care preferă să stea departe de acest domeniu:
„Am rămas puțin în urmă cu muzica mea. Eu cu afacerile sunt praf, nu mă pricep. Eu am făcut bani doar din cântări și televiziune. Și influențereală. Am început să obosesc puțin, în online se schimbă totul foarte repede. Noi ne ocupăm singuri”.
Vacanță în Grecia și Bulgaria
Altfel, Gabi Cristea și Tavi Clonda și-au programat, deja, vacanța de vară, care va începe abia în luna iulie, când vedeta TV va termina filmările:
„Plecăm în Bulgaria, apoi în Grecia. De când au crescut fetițele nu am mai fost. Mai mergem cu câteva familii, dar în iulie”.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.