Se poate spune că Delia și Răzvan Munteanu, trăiesc pe picior mare. Cei doi sunt împreună de 14 ani și căsătoriți de 12 ani, iar afacerile și banii se învârt și rămân în familie. Pe lângă veniturile pe care artista le obține din evenimente și publicitate, soțul ei este se ocupă de cariera sa artistică, dar este și un important dezvoltator imobiliar și investitor în HoReCa. Însă, în ultimii ai, acesta ar fi investit sume importante de bani într-o afacere care le asigură un trai lipsit de griji.
Delia și Răzvan Munteanu și-au dorit tot timpul discreție. Deși este o persoană publică, artista nu poate sta prea departe de lumina reflectoarelor, însă acest lucru nu s-ar putea spune și despre soțul ei. Răzvan Munteanu a fost și este tot timpul în umbra ei, mânuind cu tact afacerile și investițiile familiei lor. Până să prindă având în piața imobiliară, Răzvan Munteanu se ocupa de cele două cluburi pe care le deține în centrul vechi al Capitalei. De ceva ani, afaceristul s-a implicat activ și în alte afaceri bănoase.
Delia și Răzvan Munteanu locuiesc acum într-un penthouse în zona de nord a Capitalei – imobil estimat la peste 1 milion de euro. Se pare că locuința a fost achiziționată în momentul în care cei doi ar fi devenit acționari la One United Properties – unii dintre cei mai valoroși dezvoltatori imobiliar din România. Ce înseamnă asta? Artista și soțul ei primesc un procent din vânzările companiei.
În urmă cu ceva timp, Răzvan Munteanu declara public faptul că este informat cu tot ceea ce ține de proeictul One Verdi Park, acolo unde ar deține mai multe imobile – printre care și penthouse-ul în care locuiește cu Delia.
„Cunosc foarte bine proiectul One Verdi Park. Îmi place pentru că are toate caracteristicile unui penthouse adevărat: suprafața, înălțime de 6 metri în living. Este cel mai înalt bloc de locuințe din zona de nord și priveliștea este spectaculoasă. Ai vedere la parc și lacuri, vezi tot nordul. Caracterul de unicitate ne-a atras”, spune,a în 2020, Răzvan Munteanu, pentru Profit.ro.
Pentru o perioadă îndelungată, Delia și Răzvan Munteanu au locuit într-un apartament central din București, în zona Piața Unirii. Însă, în urmă cu doar câțiva ani, cei doi au decis că este timpul să se mute, așa că și-au achiziționat un penthouse de 1,4 milioane de euro, în zona de nord a Capitalei. Locuința celor doi este una impresionantă, ce se întinde pe două niveluri și beficiază și de o terasă mare, cu piscină proprie.
Locuința acestora are mai mult de 400 metri pătrați și se întinde pe două etaje, iar trecerea dintre ele se face printr-o scară interioară. De asemenea, penthouse-ul beneficiază și de o terasă uriașă, dar și o piscină privată. Deși Delia nu și-a prezentat niciodată locuința, artista postează adesea fotografii de acasă și este clar că locuința ei este una spațioasă, ce beneficiază de numeroase camere. Pisa principală a penthouse-ului este livingul imens. Acesta este foarte spațios, iar artista are aici două canapele, o masă mare, cu mai multe scaune, un candelabru impunător, viu colorat și o zonă de relaxare.
Însă, piesa de rezistență a penthouse-ului de lux este terasa extrem de spațioasă. Aici este amenajat un spațiu de relaxare cu mese și scaune, iar lângă se află o piscină, în care artista își petrece zilele toride de vară.