Aeronava de lux a lui Ioan Niculae, scoasă la vânzare de Banca Transilvania pentru că nu şi-a putut plăti datoriile

De: Cancan
Publicat: 18/04/2018 | 10:19

Banca Transilvania a scos la licitaţie aeronava de lux marca Hawker 900 XP a omului de afaceri Ioan Niculae, deoarece acţionarul Interagro are o datorie în valoare de peste 5 milioane de dolari la bancă. Licitaţia va începe de la suma de 5.171.000 de dolari, însă data la care va avea loc aceasta nu a fost încă stabilită, potrivit zf.ro.

Potrivit anunţului băncii, aeronava marca Hawker 900 XP cu seria HA-0182 este fabricată în anul 2011, are o capacitate de zbor la mare altitudine şi o autonomie de zbor pe o rază de până la 5.463 de km.

Configuraţia interioară este de opt pasageri, un pilot, un copilot şi un cabin crew. Dotările aeronavei sunt specific asigurate pentru segmentul călătoriilor de tip business. Numărul de ore de zbor efectuate: 2.250h şi 17min din totalul de 6.000 de ore recomandate până la revizia generală”, se arată în anunţul publicat de BT.

Aeronava este înregistrată în România, dar a operat zboruri în întreaga Europă, având o autonomie de zbor de 2.850 de mile nautice, se mai arată în anunţ. Banca Transilvania a anunţat că în prezent aeronava se află în Germania, la sediul Beechcraft Berlin Aviation Gmbh.

Omul de afaceri Ioan Niculae a înfiinţat compania Interagro în 1994 împreună cu un partener britanic. Interagro este unul dintre cele mai mari grupuri cu capital românesc. În 2016 grupul avea o cifră de afaceri de 17.487.322 de lei şi 53 de salariaţi, potrivit ultimelor date de pe furnizate de Ministerul de Finanţe.