Adraiana Trandafir a izbucnit ăn lacrimi la Asia Express, actrița vorbind despre suferința pe care a trăit-o atunci când primul soț i-a luat băiatul, pe Ștefan.
După ce a întâlnit un tânăr care i-a amintit de biatul ei, Adriana Trandafir nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. Din prima căsnicie, actrița are un băiat pe nume Ștefan. La divorț, fostul soț a obținut custodia băiețelului, iar vedeta nu a putut să-și vadă fiul crescând.
„M-am trezit emoționată și s-a deschis la mine un sertar pe care îl tencuisem într-o criptă și n-aș fi vrut să vorbesc despre lucrul ăsta niciodată. Voi nu aveți nevoie de actrița Adriana, ci de mama Adriana, care câteodată nu a fost alături de voi. De multe ori. Știi că tu ai apărut când credeam că viața mea nu mai are niciun rost (…) Mă gândesc tot timpul la Ștefan.
Când erai mică, tu nu mă întrebai de Ștefan. Știai că e un frate, știai că îl vizitam din când în când cu tine, câteodată, când puteam. Ștefan e sufletul meu și e fratele tău și cred că e singurul cadou pe care am putut să vi-l fac: să fiți împreună frați”, a mărturisit, printre lacrimi, Adriana Trandafir.
„Când l-am văzut pe tata la proces, când a venit martor împotriva mea, ca să-mi ia copilul, și a spus că nu sunt în stare să-l cresc. Și mi l-au luat pe Ștefan. Am crezut că viața s-a terminat pentru mine”, a mai spus plângând actrița.
Sursa foto: Captura Video, Arhiva Cancan