Adriana Stere a paralizat după ce a consumat o brânză contaminată. Jurnalista de la PRO TV a povestit momentele cumplite prin care a trecut
Caz uluitor pentru o jurnalistă cunoscută! Adriana Stere a trecut prin momente cumplite și a fost paralizată din cauza unei bacterii dintr-o brânză. După ce a călcat pragul multor medici, vedeta PRO TV a primit diagnosticul crunt! Acum, ea s-a decis să povestească chinul prin care a trecut.
Viața Adrianei Stere avea să ia o întorsătură complet neașteptată, după ce aceasta a consumat o brânză care era contaminată cu o bacterie foarte periculoasă. Jurnalista a ajuns la spital și s-a confruntat cu probleme grave de sănătate.
Adriana Stere a paralizat din cauza unei bacterii
Adriana Stere a povestit cea mai grea perioadă din viața ei. Jurnalista a paralizat după ce a consumat brânză contaminată cu o bacterie foarte periculoasă. Alimentul a fost achiziționat de la un magazin artizanal.
Vedeta de la PRO TV s-a confruntat cu simptome adverse severe. Durerile și stările de rău au început după șase zile de când consumase brânza, iar motivul îmbolnăvirii bruște a fost găsit după multe analize, asta pentru că inițial, nici medicii nu știau exact de la ce a pornit totul.
„Se întâmplă să ajungi într-o situație în care nu te așteptai. Am luat brânză de la un magazin artizanal. După vreo 6 zile, cât a fost perioada de incubație, au apărut primele simptome, adică oboseală teribilă, cruntă. După încă o zi de luni de muncă, m-am prăbușit. Aveam două zile libere și am crezut că am nevoie de odihnă. Îmi era greu să mă ridic din scaun și să mă mișc, să funcționez. Am făcut-o până în momentul în care organismul a clacat. Au urmat zile de febră foarte mare, peste 40, și de frisoane.
După 3 zile de frisoane a început să mi se descuameze pielea de pe piept și de pe burtă. Asta nu am mai pățit-o niciodată, nu vă doresc. Am chemat ambulanța, iar medicul a spus că am probabil o pneumonie dată de un streptococ în gât. Asta la o consultație. Am urmat indicațiile, era vorba despre un antibiotic și s-a dovedit că nu era cel potrivit pentru situația mea. Am stat acasă, colegii mi-au spus să mă menajez, că trebuie să mă refac. Am stat o săptămână și ceva acasă. Nu părea că sunt tocmai cum trebuie și spre sfârșitul perioadei au apărut problemele de glezne la ambele picioare. M-am întors la serviciu. Am zis că se duc”, a declarat Adriana Stere în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Din păcate, situația s-a agravat, iar Adriana Stere nu a mai fost capabilă să se deplaseze singură și a ajuns să se folosească de un scaun cu rotile. Această bacterie poate fi transmisă prin contactul direct cu dejecții de animale de fermă sau prin consumarea unor brânzeturi contaminate, așa cum a fost în cazul jurnalistei.
„După câteva zile m-am trezit și nu am mai putut să merg. M-a luat soțul în brațe, m-a dus la spital, apoi am mers în cărucior cu rotile. Medicii au fost siguri că toate simptomele mele au fost din cauza brânzei. Analizele din sânge, culturile din sânge care au adus rezultate foarte clare au determinat această bacterie atipică. Sunt doar două căi de transmitere: direct prin contact cu dejecții de animale de fermă, cum ar fi vaci, oi, capre și consum de brânzeturi contaminate cu Coxiella burnetii. Cazul meu a fost al doilea”, a continuat ea.
CITEȘTE ȘI: Actorul din Las Fierbinți care s-a săturat de rolul lui: „Am zis: Bă, stai mă puțin. Ia-o mă ușor”
This browser does not support the video element.