Adriana Săftoiu strânge rândurile partidului la… cafenea!
În 2011, Adriana Săftoiu a divorţat de fostul şef al SIE, Claudiu Săftoiu, după 15 ani de mariaj şi doi copii, şi şi-a refăcut viaţa atât în plan profesional cât şi personal. A avut o ascensiune majoră în PNL până în decembrie 2016, când a hotărât să-şi dea demisia de onoare, alături de Alina Gorghiu, în urma rezultatelor total nesatisfăcătoare obţinute la alegeri de formaţiunea politică. A rămas însă membră PNL şi deputat în Parlament, aşa că încercă reformarea partidului din această ipostază.
Numai aşa se pot explica întâlnirile profesionale avute în ultima perioadă cu colegi de partid. Dacă acum o lună se vedea la restaurant cu liberalul Cristian Rădulescu, aşa cum am scris AICI, acum a ajuns să discute cu fostul senator Tudor Barbu. În plan personal, Adriana Săftoiu s-a implicat într-o relaţie cu aşa numitul ”rege” al vinului, omul de afaceri George Ivănescu, acţionar la Murfatlar.
Adriana Săftoiu a ajuns prima la întâlnire, într-o cafenea din Dorobanţi, şi a luat loc la o masă mai ferită de privirile curioşilor, aşteptându-l pe colegul ei de partid timp de un sfert de oră. După ce Tudor Barbu a ajuns, nu au zăbovit prea mult, semn că între ei domnea deja ”armonia” politică. Galant, fostul senator, care pe vremuri a fost şi jurnalist la OTV, a condus-o pe Adriana Săftoiu până la maşină, după care fiecare şi-au văzut de treburile personale. (Gabriel Niculescu)
This browser does not support the video element.