Adriana Bahmuţeanu vrea ce-i mai bun pentru copiii săi: „Nu vreau să-i las cu cheia la gât! Vreau să am şofer, vreau bonă…”

De: Cancan
Publicat: 29/01/2013 | 10:14

Ea şi Silviu Prigoană au hotărât să se despartă toamna trecută, pentru a patra oară, iar divorţul lor a fost pronunţat săptămâna trecută.

Invitată la emisiunea „Agentul VIP”, Bahmu a precizat că le va oferi ce-i mai bun copiilor săi şi că este determinată să-l convingă pe fostul soţ să se implice aşa cum trebuie în creşterea lor.

„Eu am trăit şi cu mult şi cu puţin, nu am niciun fel de problemă să fac economii. Nu îmi fac shopping-ul la Milano, ci în magazine obişnuite din Bucureşti şi nu mi-e ruşine. Numai că eu consider că copiii mei merită tot ce e mai bun pe lume.

Eu nu am fost niciodată angajată cu salariul minim pe economie, am câştigat bani frumoşi din profesia mea, am făcut lucruri interesante, pot să spun că sunt o fată capabilă. Sunt capabilă să-mi cresc singură copiii, nu am niciun fel de problemă, dar nu mi se pare în regulă.

Eu am plecat de acasă, am vrut să se întâmple aşa şi mă gândesc că poate e mai bine. Asta e o perioadă care o să treacă şi era mult mai rău dacă, de exemplu, fostul meu soţ deceda şi mă lăsa cu datorii.

Nu mi se pare corect ca din munca tatălui lor să profite alţi angajaţi, iar copilul meu să tânjească după un aparat pe care nu mi-l permit pe moment.

Îl plac mult gadgeturile şi e normal să le pun la dispoziţie tot ce e mai bun şi să aibă de toate. Să înveţe cum să-şi câştige banii, dar , în acelaşi timp, să nu simtă cum am simţi eu când eram mică faptul că nu aveam posibilităţi financiare foarte mari.

Eu nu vreau să-mi las copiii în faţa blocului cu cheia de gât. Vreau să am şofer, vreau bonă, vreau să-i duc la after school, la dans, la engleză”, a mărturisit Adriana.

(A.T.)