Adriana Bahmuțeanu, un nou atac la Silvius și Honorius Prigoană: „Ne-au jefuit de…”

Publicat: 15/12/2024 | 10:58

Adriana Bahmuțeanu a trecut la fapte, așa că a început procedurile pentru succesiune. Vedeta, un nou atac la Silvius și Honorius Prigoană, băieții lui Silviu Prigoană. Vă prezentăm cele mai noi declarații făcute de brunetă cu privire la lupta pe care o duce pentru a-și vedea copiii!

Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu are dreptul să se atingă de banii pe care regretatul afacerist i-a lăsat moștenire. Vedeta nu se lasă și speră că va putea să îi aibă pe băieții ei alături de ea.

Adriana Bahmuțeanu susține că lupta pentru avere ar fi început în momentul în care Honorius și Silvius Prigoană i-a „sechestrat în casa defunctului Silviu Prigoană” pe copiii ei minori, Eduard și Maximus.

„Lupta pentru avere a început acum o lună, când frații vitregi au sechestrat în casa defunctului Silviu Prigoană pe copiii mei minori. Eu nu-mi doresc să încep nicio luptă pentru avere și nici nu am dreptul să ating un leu din averea lui Silviu Prigoană, fostul meu soț. Ceea ce vor moșteni copiii mei este dreptul lor și moștenirea lor legitimă și în acest sens se va face un cont bancar special cu un curator numit de la autoritatea tutelară, iar eu nu voi putea să mă ating de un leu din acea moștenire. Până atunci mai este”, a mărturisit Adriana Bahmuțeanu la România TV.

Adriana Bahmuțeanu nu are liniște și nu poate să își ia gândul de la băieții ei. Vedeta spune că minorii sunt „orfani” după decesul tatălui lor, asta pentru că nu i se permite să îi ia alături de ea, mai ales într-o perioadă atât de grea.

„Ce mă interesează în acest moment este să recuperez copiii din acea casă, pentru că în acest moment, de o lună de zile, copiii mei sunt lăsați în acea casă fără supraveghere, fără control parental, fără un adult care să le spună ce să facă, ce să nu facă, fără mama lor care să-i ia în brațe după moartea tatălui, fără o peroană autorizată care să stea cu ei. (…) Nu este posibil așa ceva, nu este normal ca de o lună să-mi fie îngrădit accesul la copii, de o lună noi să nu ne putem plânge doliul, să nu ne putem plânge pierderea, eu să nu pot să-mi țin copiii în brațe, să-i liniștesc, să le spun ceea ce am de spus, pentru că, până la urmă, fostul meu soț este decedat, iar tatăl copiilor mei este decedat, copiii mei sunt orfani”, a mai spus vedeta.

Citește și: Adriana Bahmuţeanu, nou val de acuzaţii! O „execută” pe menajera lui Silviu Prigoană: „O să plătească cu ce are ea mai scump pe lumea asta”

Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa copiilor lui Silviu Prigoană

Adriana Bahmuțeanu este de părere că Honorius și Silvius Prigoană ar avea un interes material. Ba chiar mai mult, vedeta a ținut să precizeze că va demonstra totul public cu „actele de rigoare” pentru a arăta oamenilor ce s-ar întâmpla, de fapt.

„Consider că frații mai mari, frații vitregi, ne-au jefuit de acest drept absolut legal, acela de a fi împreună într-un moment atât de greu, atât de dificil, de a ne plânge mortul. Frații mai mari au un interes clar material și o să-l demonstrez și la televizor cu actele de rigoare ca să vedeți că toată povestea asta încâlcită ascunde un scop material al fraților vitregi, mai ales al lui Honorius Prigoană, cel care până acum, de când a murit tatăl lui s-a folosit de toate relațiile politice pe care le are la nivel înalt, inclusiv în cercul președintelui Iohannis, acolo de unde, încă mai crede el, se dă ora exactă”, a adăugat Adriana Bahmuțeanu.

Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu s-a oprit atunci. Adriana Bahmuțeanu spune că Honorius Prigoană îi folosește pe copiii ei și îi aliniază parental împotriva ei.

„Îl anunț pe această cale că până la urmă orice imperiu cade și moare pe propria mână, așa cum o să pățească și această beție de putere a lui Honorius Prigoană, care îmi folosește copiii, îi aliniază parental împotriva mea. Am declanșat procedurile legale, s-a început succesiunea după Silviu Prigoană, practic le-am blocat lor posibilitatea de a deschide o asemenea succesiune. În momentul în care voi avea toate datele necesare, le voi prezenta public”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu vine de mână cu George Restivan la CANCAN SENZAȚIONAL și… Face istorie cu Dan Diaconescu