Adriana Bahmuțeanu este o femeie ”pe picioarele ei”, cum se spune, însă – cel puțin deocamdată – nu și-a (re)descoperit jumătatea. Motiv pentru care apelează la un… ritual straniu pentru a atrage către ea bărbatul mult dorit. ”Contează puterea rugăciunii”, transmite Adriana Bahmuțeanu cu zâmbetul pe buze.
În cadrul emisiunii XNS de la Antena 1, Adriana a mărturisit că a stat destulă vreme singură, așa că ar fi cazul să aibă un bărbat lângă ea. Totuși, bărbați care să întrunească toate calitățile dorite de Adriana nu se găsesc ”pe toate drumurile”, așa că vedeta are un as în mânecă. Am putea să-i spunem chiar ritual.
”Şi facem Cruce şi spunem, Doamne, cum creşte pâinea, aşa să-mi crească şi norocul. Nu ştiu dacă mai e valabil în cazul meu, că nu mai sunt fată mare, sunt o doamnă, dar încercarea moartea n-are. Contează puterea rugăciunii, să fie o dorinţă curată, o rugăciune curată. Au trecut patru ani şi mi-ajung şi viaţa mea merge înainte. Eu mă gândesc că viaţa mea e foarte fericită, iar când intri în starea asta de fericire lucrurile funcţionează şi se întâmplă”, a spus Adriana Bahmuţeanu la XNS.
Nu și-a propus foarte multe pentru anul care abia a început – sau poate că unele dorințe trebuie păstrate ”la secret” – însă Adriana transmite că ar dori ca noul an să îi îndeplinească rugile.
Ce-mi doresc în 2019? Să mi se concretizeze dorințele, să mi se împlinească rugile și să ajung acolo unde îmi doresc, și știu că așa va fi!!! La fel ca fiecare dintre voi!!! Vă doresc să aveți cât mai multe dorințe împlinite!!! La mulți ani!!! Viața e frumoasă, trăiți-o la maxim!!!!”, a afirmat ea.
CITEȘTE ȘI: CE MESAJ ARE ADRIANA BAHMUȚEANU PENTRU SILVIU PRIGOANĂ, LA 5 ANI DE LA SEPARERE. ÎL TRIMITE LA PSIHIATRU