Adriana Bahmuțeanu este în culmea fericirii. Vedeta TV s-a logodit la biserică, cu noul ei partener. Cei doi se cunosc de doar 3 luni
Adriana Bahmuțeanu (48 de ani) nu a mai avut răbdare, iar astăzi s-a logodit în fața lui Dumnezeu cu proaspătul ei iubit, pe nume George. Când va avea loc cununia civilă? Bruneta susține că a depus deja actele necesare.
Astăzi a fost o zi importantă pentru Adriana Bahmuțeanu care a decis să se logodească la biserică, în fața lui Dumnezeu, cu noul ei iubit, pe nume George, pe care l-a cunoscut acum 3 luni.
Într-o ținută roz pal și cu un buchet de flori în mână, Adriana Bahmuțeanu a povestit din fața bisericii că ea și George Steven, bărbatul care îi e iubit, au primit binecuvântarea pentru relația lor la biserică, s-au logodit în fața lui Dumnezeu.
Adriana Bahmuțeanu: ”Am fost la primărie, dar actele nu sunt gata”
În mod normal, ar fi trebuit să aibă loc și cununia civilă a celor doi, însă, din păcate, actele de la primărie nu sunt gata încă. În viitorul apropriat va avea loc și acest eveniment.
”N-aduce anul ce aduce ceasul. Ne-am întâlnit, ne-am văzut, ne-am plăcut şi ne-am gândit că ar fi mai bine să ne oficializăm cumva relaţia. Am fost la primărie, dar actele nu sunt gata, deci o să depunem ulterior aceste acte. Aşa că am zis să venim la o biserică să primim binecuvântarea. Asta ne dorim amândoi, o viaţă de familie fericită”, a mărturisit Adriana Bahmuţeanu, la România TV.
Ce legătură are Carmen Harra cu relația Adrianei Bahmuțeanu
George Steven a mărturisit că cea care i-a făcut cunoștință cu Adriana Bahmuțeanu a fost chiar prietena lui veche, de 14 ani, Carmen Harra. Viitorii însurăței se cunosc doar de 2 sau chiar 3 luni.
”Ne-am cunoscut în urmă cu două-trei luni prin intermediul unei prietene comune, Carmen Harra, din California, pe care o cunosc de 14 ani.
Nu pot să zic că a fost dragoste la prima vedere, pot să spun că am fost interesat de a o cunoaşte. Aşa am simţit amândoi că «It is the right thing», este un sentiment comun”, a declarat George Steven.