Adriana Bahmuțeanu a rupt tăcerea și a vorbit despre moartea lui Petrică Mâțu Stoian: ”El s-a dus convins fiind că merge la cei mai buni specialişti la clinică”

Publicat: 11/11/2021 | 13:01
Sursă foto: captură video Youtube

Cântărețul de muzică populară Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani, sâmbătă seara. În cursul zilei de miercuri, acesta a fost înmormântat în Cimitirul Ungureni din Craiova. Bărbatul fusese internat pe secția ATI, după ce a mers la o clinică privată să facă terapie hiperbară, un tratament post-COVID. Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre moartea solistului.

Petrică Mâțu Stoian a fost condus, în urmă cu o zi, pe ultimul drum de familie, oamenii dragi și de cei care l-au apreciat de-a lungul vieții. În prezent, moartea acestuia este anchetată de oamenii legii, după ce, recent, înainte să ajungă la ATI, a fost la o clinică privată din zona Reșiței pentru un tratament post-Covid, terapie hiperbară.

Vezi și PETRICĂ MÂȚU STOIAN A MURIT CU ZILE?! BEATRICE MAHLER, DEZVĂLUIRI-ȘOC DESPRE GREȘEALA COMISĂ ÎN TRATAREA ARTISTULUI

Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre moartea lui Petrică Mâțu Stoian

Adriana Bahmuțeanu a vorbit despre moartea lui Petrică Mâțu Stoian. Jurnalista, invitată în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei” de la Antena 3, a spus faptul că solistul a mers la clinică pentru a-și reface aparatul respirator, gâtul, plămânii, mai ales că pentru un cântăreț ”sunt ce are el mai de preț”. Mai mult decât atât, aceasta a mai mărturisit că Petrică Mâțu Stoian mergea chiar și la tratamente de înfrumusețare, punând accent pe îngrijirea personală. În toamnă, bărbatul se infectase cu noul coronavirus, iar, după ce s-a vindecat, a rămas cu sechele pulmonare.

„E pentru îmbunătăţirea capacităţii pulmonare, ca să te facă mai tânăr, mai frumos, mai puternic. El s-a dus acolo pentru că pentru orice artist, aparatul respirator, gâtul, plămânii, sunt ce are el mai de preţ. El dacă nu are plămânii puternici şi nu poate să cânte, nu-şi poate câştiga banii, nu-şi poate face meseria.

Petrică Mîţu Stoian era un om extrem de pedant, se îngrijea foarte mult, mergea inclusiv la tratamente de înfrumuseţare, dar toate astea la recomandarea unui specialist. Nu se trata după ureche sau de pe Facebook.

El s-a vaccinat cu ambele doze, a fost de bună credinţă. În septembrie-octombrie undeva, a făcut o formă de COVID medie spre altceva, nu ştim, dar e clar că a rămas cu sechele pulmonare.

Nu ştim foarte clar nici dacă s-a dus la vreun spital în Craiova sau s-a tratat doar ambulator, cu medicul de familie. Înţeleg că a avut ceva pusee febrile. Probabil şi de aici supradozajul de anticoagulant. E o întrebare la care nu am găsit răspuns. După episodul cu COVID cu bronhopneumonie şi alte probleme la plămâni, el se duce la această clinică, pentru că un specialist îl convinge că e cel mai bun tratament ca să îşi recupereze capacitatea pulmonară. El s-a dus convins fiind că merge la cei mai buni specialişti şi la cea mai bună clinică”, a spus Adriana Bahmuţeanu.

Vezi și TERAPIE SAU CRIMĂ?! PRIMELE REZULTATE ALE NECROPSIEI LUI PETRICĂ MÂȚU STOIAN. CE AU GĂSIT MEDICII LEGIȘTI ÎN TRUPUL LUI

Petrică Mâțu Stoian a murit la 61 de ani, în spital

Petrică Mâțu Stoian a fost un interpret de muzică populară foarte îndrăgit și respectat. Săptămâna trecută, artistul a filmat, alături de colegii săi de breaslă, ediția care va putea fi văzută de Revelion, dar nimic nu prevestea nenorocirea. Bărbatul a ajuns de urgență la spital, după ce a acuzat stări de rău și începuse să tușească cu sânge. Potrivit medicilor, bărbatul suferea de bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică. De câteva zile, artistul se afla în tratament post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin. Petrică Mâțu Stoian era imunizat cu ambele doze de vaccin împotriva noului coronavirus. În trecut, bărbatului i-a fost extirpat un rinichi și a fost sub tratament timp de un an.

Sursă foto: captură video Youtube