Adrian Ursea, antrenorul lui Nice până la finalul sezonului
„Adrian Ursea va fi antrenorul nostru până la finalul sezonului”, este anunțul oficial făcut ieri de președintele lui Nice, Jean-Pierre Rivere, care a mai subliniat și că nu este în căutarea unui alt antrenor, după demiterea lui Patrick Vieira, în urma unei serii negative de cinci eșecuri la rând.
Astfel, Adrian Ursea, fost jucător la Petrolul Ploiești și care a evoluat o bună parte a carierei sale în Elveția, nu se află la prima experiență de principal. El a mai ocupat postul de antrenor la Servette Geneva când avea 38 de ani și era cel mai tânăr antrenor din campionatul Elveției. „Am condus-o pe Servette în două rânduri în misiuni și mai dificile decât cea de aici. În termeni de presiune și așteptări, era ceva enorm”, a declarat Ursea la conferința de presă de vineri, când a fost prezentat oficial.
„Conducătorii au venit să mă întrebe dacă sunt pregătit să preiau echipa. Mă simt capabil și am încredere”, a mai spus antrenorul în vârstă de 53 de ani. El a revenit la Nice în noiembrie 2019 pentru a studia adversarii și pentru a structura departamentul video al clubului, după ce părăsise postul de secund odată cu plecarea lui Lucien Favre la Borussia Dortmund în 2018. Foarte iubit de fanii „vulturilor”, Adrian Ursea va fi ajutat de noii secunzi, Federic Gioria și Didier Digard, de Nicolas Dehon, antrenorul portarilor, și Nicolas Dyon, preparatorul fizic.
Poziția lui Ursea a fost confirmată și de directorul sportiv al lui OGC Nice, Julien Fournier, care a declarat: „Există un risc pentru că este una dintre primele sale experiențe de principal, dar risc există mereu și când alegi un nou antrenor. Așa, suntem convinși de capacitatea sa de a munci și de loialitatea față de club. Cunoaște foarte bine lotul, campionatul și are susținerea jucătorilor.”