Adrian Thiess o pune la punct pe Anamaria Prodan. ”Nu cred că Ana și-ar fi permis să interpreteze vorbele mele!”
În urmă cu doar o zi, Anamaria Prodan declara, la Antena Stars, că atât ea, cât și Adrian Thiess și prietenii lor glumesc pe marginea situației legate de copilul pe care Laurențiu Reghecampf ar urma să-l țină în brațe peste șase luni. Impresara a vorbit despre faptul că nimic nu este „bătut în cuie”, ba mai mult, că situația nu generează niciun fel de neplăcere în relația pe care ea o are cu Adrian Thiess, cel care ar urma să fie nașul de botez al bebelușului lui Reghe și al Corinei Caciuc. CANCAN.RO a vorbit cu afaceristul care o pune la punct pe prietena sa și spune că aceasta nu și-ar permite să îi interpreteze vorbele
Vă reamintim că, în urmă cu doar o zi, Anamaria Prodan declara, la TV, următoarele: „Noi, prietenii, facem glume pe tema asta. Adi a glumit. Adi Thiess a vorbit ieri cu mine și mi-a spus, asta este zero barat, nu există așa ceva. Este prietenul nostru, nu poate să facă greșeli de genul ăsta. Noi ne distrăm și eu, în orice situație ar fi, și peste 20 de ani, bătrână în baston, tot o să mă distrez pe situația asta”.
Adrian Thiess: „Ana a transmis în mod eronat o informație”
Adrian Thiess spune pentru CANCAN.RO, că este posibil ca Anamaria Prodan să fi interpretat greșit situația sau vorbele sale, sau interlocutorul ei să nu fi înțeles, cu exactitate, la ce se referea aceasta.
De asemenea, afaceristul care a adus FC Barcelona la București a declarat că orice ar fi între cei doi (încă) soți, el va fi prietenul lor în continuare, atât al ei, cât și al lui Laurențiu Reghecampf: ”Eu nu cred că Ana și-ar fi permis să interpreteze vorbele mele într-un astfel de mod! Mai ales că ea știe, iar eu chiar am declarat public faptul că sunt prieten și cu ea, și cu Laurențiu. Îmi permit să cred că orice eveniment ar avea ei de străbătut în viața aceasta, voi fi considerat în continuare prietenul lor. Revenind, Ana a transmis în mod eronat o informație, cel mai probabil legată de altceva.
Ori interlocutorul ei a înțeles greșit. Pot să spun doar că, fiind prietenul amândurora, scandalul creat în presă în jurul situației lor este pentru mine un zero barat”, a spus Adrian Thiess, pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.