Adrian Streinu Cercel, cunoscutul profesor doctor, candidează pentru a conduce Universitatea de Farmacie „Carol Davila” din București

Publicat: 05/02/2020 | 11:20

Adrian Streinu-Cercel, profesor doctor, dar și managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” s-a decis să candideze pentru a obține postul de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. 

Reputatul profesor doctor Adrian Streinu-Cercel candidează pentru postul de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Concursul va avea loc pe 10 februarie, luni, iar proiectul cu care s-a înscris se numește „Să construim împreună Universitatea de Medicină pentru secolul XXI”, pentru perioada 2020-2024.

În cadrul proiectului pe care l-a ales în candidatura sa, reputatul doctor profesor propune digitalizarea UMF Carol Davila și pregătirea universității pentru secolul 21 prin folosirea inteligenței artificiale, lucru esențial pentru ramura cercetării, înființarea poziției de architect IT, precum și înființarea unei platforme UMF România, lucru prin care se vizează facilitarea colaborării între universitățile de profil din țară.

De asemenea, potrivit informațiilor oferite de stiripesurse.ro, prof. dr. Streinu Cercel

Totodată, prof.dr. propune stabilirea de noi parteneriate în cercetarea științifică prin realizarea de conexiuni cu Parcul Științific Măgurele (Măgurele Science Park), în vederea dezvoltării de noi proiecte de cercetare, aliniate la cele mai noi progrese în domeniu, precum și facilitarea includerii în tematicile lucrărilor de diplomă a mai multor activități de cercetare. Proiectul său de management vizează, de asemenea, un loc important în următorii patru ani îl vor avea studenții.

“Îmi propun crearea unui grup de lucru format din cadre didactice, cercetători și studenți cu spirit inovativ, găzduit de un spațiu fizic și, respectiv, un grup virtual destinat în mod exclusiv dezvoltării ideilor inovative, care să ajute UMF să progreseze în mod sustenabil. Grupul va propune Senatului UMF , periodic, cea mai bună idee selectată, în scopul evaluării și deciziei privind includerea acesteia în planul operațional de dezvoltare a universității”, afirmă prof.dr. Streinu Cercel.

Prof.dr. Adrian Streinu Cercel este absolvent al UMF Carol Davila, promoția 1982. Acesta și-a început cariera didactică în cadrul universității, fiind profesor universitar din anul 2005, dar și conducător de doctorat, membru al Academiei de Științe Medicale din România, membru al Academiei de Medicină Dentară din Paris (Franța), membru Honoris Cauza al mai multor universități de profil din țară și străinatate.

Pe plan managerial, este diplomat ACODESS (Association de Coopération pour le Développement des Services de Santé), manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și șeful disciplinei de Boli Infecțioase I – INBIMB din cadrul UMF „Carol Davila”.

De-a lungul carierei sale profesionale, prof.dr. Adrian Streinu Cercel a deținut mai multe poziții de conducere:

  • director al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Colentina, apoi ca manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș” și secretar de stat pentru Sănătate Publică și Asistență Medicală din Ministerul Sănătății, unde a gestionat problematica pandemiei de gripă cu virusul gripal AH1N1.
  • a fost primul președinte al Senatului Univesitar al UMF „Carol Davila”.

Printre realizările prof. dr Adrian Streinu Cercel se numără:

– Introducerea, la începutul anilor ’90, în sistemul sanitar românesc a recoltării probelor de sânge în circuit închis cu vacuum – acum fiind implementat la nivel național, cu scăderea considerabilă a infecțiilor nosocomiale.

– În 1996 a intervenit din poziția de Director General al Direcției de Medicină Preventivă a MS, în soluționarea epidemiei cu virusul West Nile.

– Tot în 1996 a introdus în Planul Național de Vaccinare vaccinarea în maternități a nou-născuților împotriva infecției cu HBV, lucru de care beneficiem și acum prin scăderea incidenței HBV.

– În 1996 a elaborat împreună cu echipa de specialiști în boli infecțioase din țară Programul Național de Luptă anti-SIDA pe care l-am și implementat la nivel național, fiind complet operațional și astăzi.

– În 2001, în cadrul Adunării Generale a ONU la New York, a negociat ca reprezentant al României reducerea prețurilor medicamentelor antiretrovirale pentru pacienții cu infecție HIV/SIDA, astfel în același an România devenind prima țară din lume care asigura accesul neîngrădit la terapia antiretrovirală.

– Începând cu 1998 a inițiat introducerea în țară a tehnicilor moleculare de determinare a încărcăturilor virale, inițial pentru HIV apoi și pentru HBV, HCV etc.

– A construit, în interiorul INBI „Prof.Dr.Matei Balș”, Academia Europeană HIV/SIDA și de Boli Infecțioase – la nivelul căreia studenții de la UMF „Carol Davila” au posibilitatea să participe la cursuri și seminarii în condiții moderne, având de asemenea acces la infrastructura națională și internațională pe platforma bolilor infecțioase.

– În cadrul programului managerial al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr.Matei Balș” a introdus un sistem informatic integrat de management al pacientului, crescând astfel nivelul serviciilor medicale și calitatea actului medical;

– Prin intermediul unui grant de cercetare câștigat prin competiție internațională am construit prima clădire de laboratoare în sistem de biosiguranță III și IV, la nivelul căreia se află și singura unitate de izolare în sistem de biosiguranță IV pentru pacienții cu febre hemoragice și nu numai. Laboratoarele din cadrul acestui ansamblu sunt dotate cu tehnică de vârf, având posibilitatea de a efectua monitorizări de tip TDM (Therapeutic Drug Monitoring) sau posibilități de secvențiere de tip next generation și/sau whole genome sequencing, asigurând astfel accesul la tehnologii de ultimă generație atât pentru personal, cât și pentru pacienți; o am dezvoltat primul laborator din țară care avea posibilitatea de a stabili un diagnostic etiologic în 6 ore, iar în momentul de față deținem tehnologii ce pot detecta peste 27 de ținte ADN sau ARN microbiene în 60 de minute – esențial pentru pacientul critic;

– A achiziționat și amplasat un echipament RMN – 3 Tesla, echocardiograf 4D, sisteme de ventilație pulmonară ultramoderne cu plămân artificial asociat (ECMO), și multe alte servicii medicale indispensabile.

Streinu-Cercel îl are drept contracandidat pentru postul de rector pe prof. univ. dr. Viorel Jinga.