Adrian „Prințul” Cristea și noua lui iubită vor să facă bani împreună. Decizia pe care au luat-o după ce s-au mutat la Cluj

Publicat: 22/05/2023 | 17:36

Iubita lui Adrian Cristea a vorbit pentru prima dată despre relația cu „Prințul”. Fostul fotbalist de la Dinamo a reușit să îi fure inima blondinei care se declară fericită și împlinită alături de el. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și au planuri mari de viitor împreună! Vor să își întemeieze o familie și se gândesc chiar și la copii.

În perioada lui de glorie, Adrian Cristea reușea să cucerească domnișoare pe bandă rulantă, la fel cum reușea să înscrie în poarta adversarilor. Acele vremuri au apus de mult, fostul fotbalist de la Dinamo a ales să se retragă din lumina reflectoarelor, iar o bună perioadă de timp nu s-a mai știut nimic despre acesta, până recent, când, săgeata lui Cupidon l-a lovit în plin.

Adrian Cristea s-a îndrăgostit de Andreea, prima domnișoară cu care s-a afișat după despărțirea de Bianca Drăgușanu. Iar situația este cât se poate de serioasă.

Ce spune Andreea Roșca despre relația cu „Prințul” Cristea

Acest lucru a fost confirmat recent și de Andreea, care a mărturisit în cadrul unui interviu că este extrem de fericită alături de partenerul său. Tânăra spune că relația lor merge de minune și chiar se gândesc să-și întemeieze o familie.

CITEȘTE ȘI: DIN CE FACE BANI ADRIAN CRISTEA, FOSTUL IUBIT AL BIANCĂI DRĂGUŞANU? CU CE SE OCUPĂ DUPĂ CE S-A RETRAS DIN VIAŢA PUBLICĂ

În continuare, blondina a povestit faptul că locuiesc împreună la Cluj, acolo unde muncesc împreună la propria lor afacere.

„Adrian este persoana lângă care m-am regăsit și omul care mă face fericită și mă înțelege. Pot spune că suntem două persoane diferite ca și caracter. El este mai introvertit, eu sunt mai vulcanică, dar cred că ne completăm foarte bine.

Faptul că avem foarte multe în comun ne ajută enorm. Suntem liniștiți la Cluj, ne iubim și punem bazele unui business împreună. Amândoi ne dorim o familie și copii și sperăm să fim sănătoși și fericiți și să realizăm tot ce ne dorim împreună”, a spus Andreea Roșca pentru Antena Stars. 

Adrian Cristea și noua lui iubită/ Foto: Instagram

Cine este Andreea, noua iubită a lui Adrian Cristea

Andreea, noua parteneră a lui Adrian Cristea, este o avocată din Cluj. Tânăra i-a lăsat pe toți internauții muți de uimire cu frumusețea ei, nu doar pe cei din sala de judecată. Are o siluetă parcă trasă prin inel și mult bun gust. Nu duce lipsă de admiratori, așa cum reiese de pe contul ei de Instagram, unde primește zeci de mesaje de laudă din partea oamenilor. Este urmărită de peste 127.000 de persoane, fiind destul de activă pe internet. Fotografiile postate de ea fură toate privirile și încing imaginația oricui. Nu degeaba „Prințul” a pus ochii pe ea!

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult