Procurorii DIICOT Constanța au distrus, recent, o rețea de trafic de droguri condusă de Ianoș Albert Feri și concubina acestuia, Mădălina Mihaela Huzuneanu.
În lista clienților care se apropvizionau cu droguri de la Ianoș Albert Feri, care în convorbirile telefonice erau numite ”sticle de vin”, se află un fost fotbalist celebru de Liga 1, constănțeanul Dragoș Adrian Pitu.
Fost jucător la Steaua și Dinamo, Adrian Pitu era unul din clienții căruia Ianoș Albert îi arunca marfa de la etajul locuinței sale.
În februarie 2018 Adrian Pitu devenea președinte executiv la SSC Farul Constanța, echipa reprezentând un proiect al suporterilor Farul de relansare a echipei de fotbal cu același nume, conform sursazilei.ro.
Anchetatorii au monitorizat discuții foarte dese între Pitu și Ianoș în care fostul fotbalist îi cerea traficantului ”sticle de vin”.
Ianoș Albert Feri, concubina acestuia, Mihaela Huzuneanu, precum și ceilalți membri ai rețelei aveau să fie arestați pe 23 ianuarie de Tribunalul Constanța după un flagrant făcut cu o zi de înainte de procurorii DIICOT de la Constanța.