Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Adrian Năstase să stea mai puţin cu şapte zile de închisoare faţă de pedeapsa acordată de instanţă.
Astfel, îi vor fi scăzute cele 7 zile petrecute la spitalul Floreasca, după ce a încercat să se sinucidă
Iniţial, procurorii susţineau că perioada de spitalizare nu poate fi calculată ca executată dacă persoana condamnată îşi provoacă afecţiunile pentru care necesită internare.
În 2 octombrie, Tribunalul Bucuresti respingea cererea fostului premier. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Azi, contestaţia a fost admisă, fiind definitivă.
Năstase a fost condamnat la 730 de zile de închisoare.